Peste 520 de copii și tineri din 34 de localități urbane și rurale din Caraș-Severin vor beneficia în vara acestui an de activitățile propuse în cadrul celui mai mare program de tabere educaționale din Banatul de Munte: „Tabăra din Inima Satului” (TDIS) și „Tabăra din Inima Familiei” (TDIF). Acestea se vor desfășura în cadrul Programului eparhial „Împreună pentru copiii noștri”, derulat la nivelul Episcopiei Caransebeșului.
Proiectul se află la cea de-a cincea ediție și va fi organizat, ca și în anii trecuți, cu sprijinul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și împreună cu numeroși parteneri județeni și locali, respectiv: parohii, unități de învățământ, administrații publice județene și locale, precum și alte instituții cu profil cultural și educațional.
În această perioadă, reprezentanți ai Departamentului de Tineret al eparhiei efectuează mai multe vizite în teren la partenerii locali care vor găzdui taberele în comunitățile lor, în scopul stabilirii detaliilor organizatorice. Este vorba despre localitățile Berliște, Oravița Topleț, Mehadia, Teregova, Zăvoi, Moldova Nouă, Băuțar, Marga, Șopotu Nou, Măureni, Moniom și Caransebeș.
De asemenea, în data de 14 iunie, va avea loc festivitate de lansare a proiectului, eveniment care se va desfășura la Reșița și va reuni reprezentanți ai tuturor partenerilor județeni și locali, alături de echipa de implementare a proiectului.
În acest an, la nivelul Episcopiei Caransebeșului, vor avea loc 13 tabere educaționale, dintre care zece în mediul rural și trei în mediul urban, în perioada 22 iunie – 9 septembrie, tabere care vor fi organizate cu ajutorul unei echipe formată din aproximativ 100 de tineri voluntari, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.
„Tabăra din Inima Satului” (TDIS) este un program care se adresează comunităților rurale, iar „Tabăra din Inima Familiei” (TDIF) – comunităților urbane din județ. Ambele programe au în plan central copiii și tinerii, pe de-o parte, dar și familia, în ansamblu. Activitățile propuse prin aceste programe sunt educaționale, cultural-artistice, catehetice și de divertisment.
FOTO: ARHIVĂ.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că populația nu va fi afectată de eventualele măsuri de limitare a consumului de energie electrică, chiar dacă Guvernul pregătește un mecanism care...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Daria Alexandrescu |
06 August 2026
Grindeanu: Parlamentul a dat dovadă de responsabilitate! A deblocat peste 22 de miliarde de euro
Express de Banat |
06 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

