Proiectul privind regulamentul programului „Timișoara decide!” a fost publicat pe site-ul primăriei, pentru a fi consultat. Bugetul este de patru milioane de lei.
Primăria Timișoara informează că începe a treia ediție a programului „Timișoara decide!”. Proiectul de hotărâre aferent regulamentului de bugetare participativă pentru 2024 a fost publicat pe site-ul primăriei și poate fi consultat AICI!
Documentul va fi supus consultării o perioadă de 30 de zile. În această perioadă va fi organizată și o dezbatere publică pe tema regulamentului joi, 4 aprilie, ora 17.00, în Sala de Consiliu a Municipiului Timișoara.
„Instrumentul bugetării participative se adresează timișorenilor care doresc să se implice în proiecte de interes comunitar. Acesta creează cadrul de lucru prin care cetăţenii pot trimite propuneri de proiecte şi pot decide prin vot proiectele care vor fi implementate. Campania vizează transferul responsabilităţii decizionale către locuitorii orașului, pentru o sumă totală de aproximativ 4 milioane de lei, destinată implementării propunerilor care vor întruni cele mai multe voturi. Numărul de proiecte finanțate va fi determinat de voturile primite și de valoarea însumată a proiectelor până la suma totală alocată”, a informat Primăria Timișoara.
Programul „Timișoara decide!” are o alocare bugetară de patru milioane de lei, care a fost împărțită în mod egal pentru opt zone.
„Persoanele care doresc să participe la dezbaterea care va avea loc în data de 4 aprilie, la ora 17.00, în Sala de Consiliu a Municipiului Timișoara, își vor anunța intenția de participare până cel târziu în data de 03 aprilie, ora 11.00 și, totodată, vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la adresa de e-email camelia.crisan@primariatm.ro. Opiniile pot fi transmise și online pe platforma Decidem: https://decidem.primariatm.ro/processes/bugetparticipativ2024”, a transmis instituția.