Lucrări de mentenanță sunt programate de Aquatim pentru marți 17 octombrie, în localitatea Știuca, județul Timiș.
Marți, 17 octombrie, între orele 8-15 vor avea loc lucrări de mentenanță la pompa de foraj din Știuca. Pe durata intervenției presiunea apei va fi scăzută în localitate.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt rugați să ia măsuri
de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.
CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7