Se oferă tichete sociale pentru nou-născuți

nou nascuti
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Primăria Municipiului Caransebeș va desfășura, prin Direcția de Asistență Socială, activitatea de preluare a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, destinate celor mai defavorizate persoane.

Valoarea nominală a unui tichet social este de 2.000 de lei şi va putea fi folosit pentru achiziționarea de produse specifice trusoului pentru nou-născut.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.3, categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, care au calitatea de destinatari finali sunt:
a) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) mamele cu dizabilităţi care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului;
d) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terţ;
e) mame care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi care nu deţin acte de identitate şi care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
f) mamele minore care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului;
g) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.

STPT job 1000x200

Documentele necesare:
• Copie BI/CI ,
• Copie Certificat de naștere copil,
• Copie Certificat de handicap (pentru mamele cu dizabilități).

Notă: pentru mamele enumerate la lit. d, e și g, acordarea dreptului se va face numai după efectuarea anchetei sociale.
De reţinut: la data depunerii cererii şi luării în evidență, pentru a fi eligibil, copilul nu trebuie să depășească vârsta de 3 luni .
Informații suplimentare pot fi obținute la sediul DAS Caransebeș, str. Teiușului nr.24, sau la nr. de telefon 0255/512022.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/