La Timișoara se numără arborii și suprafețele verzi, în această perioadă. Munca pe teren se realizează cu scopul întocmirii Registrului Spațiilor Verzi.
O echipă profesionistă de află pe teren, la Timișoara, cu scopul de a număra arborii și suprafețele verzi. Totul cu scopul de a se întocmi Registrul Spațiilor Verzi.
„Am început munca pe teren la Registrul Spațiilor Verzi. În sfârșit, vom avea date exacte cu privire la suprafața reală a spațiului verde din Timișoara, a numărului de arbori dar și a sănătății lor. De azi, o echipă profesionistă inventariază arborii și suprafețele verzi din oraș. Toate datele obținute sunt colectate într-o bază de date digitală, care va fi actualizată permanent. Arborii ocrotiți, cu valoare estetică deosebită și cu diametrul mai mare de 50 de cm sunt scanați complet și transpuși într-un model 3D”, a afirmat Dominic Fritz.
Potrivit Primăriei Timișoara, se utilizează tehnologii de ultimă generație precum diagnosticarea neinvazivă a arborilor cu ajutorul tehnologiei infraroșu sau scanarea și transpunerea arborilor mari în modele 3D.
La final, harta digitală pe care primăria o dezvoltă va fi pusă la dispoziția timișorenilor. Această hartă va reprezenta un instrument util pentru gestionarea cât mai eficientă a spațiilor verzi existente la nivelul Timișoarei.