După ce săptămânile trecute s-au pus bordurile și rigolele de scurgere care adună apa, săptămâna asta se montează pavajul în centrul civic.
Instalarea pavajului va lua între 8-10 zile. Echipele de pavatori au experiență, executând lucrări similare la Viena și la Budapesta.
„Am ajuns în ultima fază a proiectului, cea mai importantă, faza în care montăm ultimul strat de pavaj, și anume pavajul care va rămâne pentru circulația pietonală și parțial auto, care va fi utilizată doar de către autoutilitarele de Pompieri, Salvare, Poliție, Poliție locală și pentru aprovizionarea riveranilor, după un anumit program. În acord cu dânșii, vom stabili un program la primele ore ale dimineții, să zicem între 5 și 7 dimineața, să nu deranjăm nici copiii care merg la școală. În acest interval, ei pot să intre cu camionete mici și să facă aprovizionarea în fața magazinelor. Poliția locală va veghea ca programul să fie respectat”, a transmis Primăria Lugoj.
Pavaj din andezit dur, antiderapant
Pavajul care se instalează în aceste zile este de două tipuri. De 8 cm grosime pentru zonele pietonale situate pe lateralele clădirilor din centru, iar pe mijloc, unde va fi și zona cu trafic auto limitat, de 10 cm grosime. Pavajul este din andezit, una din cele mai dure pietre din România, cu rezistență deosebită la intemperii. Este fiamat, adică tratat în așa fel încât să nu fie alunecos iarna, să fie și antiderapant.
După această etapă, va fi montat mobilierul stradal (bănci, coșuri de gunoi), vor fi plantați copacii, vor fi instalate rastelurile de biciclete, trotinete, stațiile de încărcare a trotinetelor etc., iar ultima etapă va fi instalarea iluminatului electric.