Se majorează indemnizațiile pentru foștii deținuți politici. Propunerea vine din partea PNL

Foștii deținuți politici vor primi indemnizațiile majorate, în urma proiectului de lege inițiat de PNL. După aprobarea din Senatul României, s-a adoptat și în Camera Deputaților propunerea legislativă de majorare a indemnizaţiilor acordate foştilor deţinuți politici, deportaților, prizonierilor de război şi categoriilor asimilate, prin modificarea şi completarea actualei legislații.

Astfel, eroii României vor avea dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei pentru fiecare an de suferințe din cauze politice prin detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.

Potrivit senatorului Ion Marcel Vela, și copiii compatrioților care s-au aflat în aceste situaţii dramatice vor avea dreptul la o indemnizaţie lunară echivalentă cu cuantumul salariului minim brut pe economie aflat în plată.

„PNL îndeamnă la recunoștință și respect față de cei care au suferit pentru România, având un destin așa de tragic. Regretăm că Guvernul PSD-ALDE-UDMR, prin OUG 114/2018 a îndrăznit să plafoneze îndemnizațiile celor care au suferit pentru România. La această inițiativă legislativă, din păcate, Guvernul Dăncilă s-a opus prin emiterea unui Aviz Negativ, la fel ca și alte comisii ale coaliției de guvernare care ne-au transmis avize sau rapoarte negative. Proiectul nostru a fost aprobat în cele două camere ale Parlamentului cu toate piedicile puse de unii sau de alții, noua Lege urmând să fie promulgată de către Domnul Președinte Klaus Iohannis, apoi publicată în Monitorul Oficial”, a precizat senatorul de Caraș-Severin, Marcel Vela.

Indemnizaţiile acordate în baza legii sunt neimpozabile şi nu se iau în calcul la stabilirea altor drepturi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/