Se mai pot depune proiecte sportive spre finanțare din bugetul CJ Timiș! Cum se evaluează proiectele?

sports tools

Până în 3 noiembrie se mai pot depune proiecte sportive, anunță Consiliul Județean Timiș, în cadrul celei de-a doua sesiuni organizate în acest an. Finanțarea nerambursabilă se acordă pentru acele proiecte care încurajează sportul de masă și susțin performanța în regiune.

Formularele de înscriere a proiectelor, inclusiv toate anexele, trebuie depuse la Registratura CJT, între orele 9.00-12.00, de luni până vineri.

CJ Timiș acordă finanțare nerambursabilă, prin agenda sportivă, pentru acele proiecte care încurajează sportul de masă și performanța sportivă. În total, sunt alocați pentru acest an 3 milioane de lei, bani care vor susține doar proiectele care se implementează pe parcursul lui 2021.

„De exemplu, de-a lungul anilor, am finanțat numeroase proiecte de implicare a tinerilor în obținerea performanțelor, prin participarea la competiții internaționale, naționale, județene și organizarea de concursuri. Printre altele, proiectele trebuie să promoveze și să contribuie la dezvoltarea domeniului sportiv în Timiș sau a unei unități administrativ teritoriale din județ.”, transmit reprezentanții CJT.

Sunt mai multe criterii prin care se face atribuirea sumelor nerambursabile: proiectele trebuie să fie de interes public local, național și internațional, să promoveze dezvoltarea sportului în județ sau într-o unitate administrativ-teritorială de aici. Contează calitatea și anvergura proiectului, precum și importanța lui pentru comunitate, numărul, diversitatea şi aria geografică a participanţilor ale căror nevoi urmează să fie satisfăcute prin aceste proiecte, dar și  capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului de a realiza proiectul respectiv. Această capacitate trebuie dovedită prin proiecte derulate anterior, calitatea acestor proiecte organizate, calificări relevante ale coordonatorului de proiect, evaluarea privind impactul proiectelor derulate anterior, capacitatea de promovare şi mediatizare a acestora.

Reprezentanții CJ Timiș atrag atenția că nerespectarea condițiilor poate conduce la respingerea cererii de finanțare pentru neconformitate administrativă sau poate conduce la depunctarea proiectului în cadrul etapei de evaluare tehnică și financiară.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/