Se lucrează și noaptea la Centura Timișoara Sud

santier centura timisoara sud

Se lucrează atât ziua cât și noaptea la construirea Centurii Timișoara Sud. Sute de muncitori sunt pe șantier.

Cei 26 de kilometri de variant ocolitoare trebuie să fie gata în vara acestui an. Antreprenorul s-a mobilizat puternic în ultima perioadă.

„Peste 320 de muncitori s-au aflat săptămâna aceasta pe șantierul centurii de ocolire Timișoara Sud. Activitatea a început să fie din ce în ce mai intensă. La partea de drum se lucrează 24 de ore din 24, în două schimburi, iar la partea de structuri se lucrează cât timp permite lumina naturală”, transmite DRDP Timișoara.

lucrari noaptea centura timisoara sud

Câteva dintre lucrările importante au fost la structuri, la poduri și la pasajele de pe traseu. La pasajul care va trece peste drumul județean Timișoara – Moșnița Nouă a fost finalizată montarea grinzilor peste deschiderea principală, cea peste drumul județean.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

A fost activitate, zilnic, și la podul peste Bega din Ghiroda, la pasajele peste calea ferată din Moșnița Nouă, Chișoda și Freidorf, la pasajul peste DN 59 Timișoara – Șag.

„La terasamente, sunt lucrări de așternere și stabilizare balast, taluzare, dar și la sistemele de scurgere și evacuare a apelor. S-a lucrat și la fundația uneia dintre cele două parcări de pe traseu, cea de la km 19+870, în zona localității Moșnița Nouă. O altă parcare de scurtă durată va fi la km 10+670, în zona localității Giroc”, mai aflăm de la Direcția de Drumuri Timișoara.

Stadiul centurii depășește 65%. Valoarea contractului este  387 de milioane de lei.

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/