Este o mobilizare uriașă pe lotul Margina – Holdea al autostrăzii A1. În acest moment, se lucrează pe unsprezece fronturi.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, accesul în șantierul de pe secțiunea Margina – Holdea este mai dificil din cauza vremii. Cu toate acestea, echipele UMB GRUP și Euro-Asfalt lucrează în continuare pe unsprezece fronturi active.

„În subteran, excavațiile continuă, fiind acordată o atenție stratificației terenului. În acest sens, geologul monitorizează în permanență frontul de lucru, iar în funcție de interpretarea geologică se adoptă soluții adecvate astfel încât să fie asigurată continuitatea lucrărilor în condiții de siguranță. Tunelul 1 – Ambele galerii au fost deja străpunse și se lucrează acum la partea structurală: montare hidroizolație, armarea radierului și a banchinelor, inclusiv betonarea acestora. Tunelul 2 – Continuă excavația în subteran la ambele galerii de intrare, respectiv ieșire, cu lucrările aferente: realizare umbrele, batere ancore, aplicare torcret. Zona de tip „cut & cover” – Pe sensul spre Lugoj, se evacuează pământul de sub plăcile de protecție, iar pe sensul spre Deva, continuă săparea în subteran”, a informat DRDP Timișoara.

Conform reprezentanților instituției, chiar și în condiții de ploaie și teren saturat de apă, lucrările la tuneluri continuă fără pauză, conform graficului tehnic.

