Se investește în familiile din cartierul Ronaț – un nou centru multifuncțional le vine în ajutor!

O nouă investiție într-un proiect de regenerare fizică, economică și socială vine în ajutorul familiilor defavorizate care trăiesc în cartierul Ronaț din municipiul Timișoara.

Proiectul presupune construirea unui centru multifuncțional, cu finanțare europeană, în cartierul Ronaţ. Semnat marţi, 19 noiembrie, de către Nicolae Robu, primarul Timișoarei, şi Sorin Maxim, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, contractul de finanţare face parte din Regio-Programul Operațional Regional (Regio – POR) 2014-2020.

Centrul urmează a fi construit pe Calea Bogdăneştilor şi va oferi trei tipuri de servicii sociale. Va fi un spațiu public de tip centru de zi unde se vor putea derula activități educative, culturale și recreative, precum și socio-culturale.

Centrul multifuncțional va cuprinde, mai exact, un centru de zi pentru copiii aflați în situație de risc de separare de părinți și un centru de zi pentru consilierea și sprijinul părinților. Concomitent vor fi oferite și servicii de asistență comunitară.

Clădirea va avea o suprafață utilă de 752,50 metri pătrați (regim de înălțime P+E) și va fi utilat cu toate dotările și echipamentele necesare. Proiectul, în valoare de aproximativ 5,7 milioane de lei, prevede inclusiv amenajarea unui spațiu verde, a unui loc de joacă pentru copii și a unui teren de sport.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Se așteaptă ca 508 persoane să beneficieze de serviciile acestui centru în perioada imediat următoare.”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Obiectivul acestui proiect este îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunității marginalizate din Ronaț. Se urmărește reducerea numărului de populație aflată în risc de sărăcie și marginalizare socială din comunitatea urbană.

Această zonă, Ronaț – Calea Bogdăneștilor, mai are și alte tipuri de investiții. Cred că acestea, concentrate într-un areal bine definit, vor avea un impact major asupra calității vieților locuitorilor.”, a adăugat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

Durata de implementare a proiectului este de 38 de luni, iar investiția este rezultatul unui parteneriat între Unitatea Administrativ-Teritorială, Municipiul Timișoara și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/