Se distribuie alimente gratuite de la UE persoanelor nevoiașe din Timișoara

pachete alimente

La Timișoara începe distribuirea de pachete cu alimente pentru persoanele nevoiașe. Acestea se pot ridica în perioada 30 iunie – 14 iulie, în baza actului de identitate, fiind împărțite prin Direcția de Asistență Socială.

Un nou sprijin pentru persoanele sărmane oferit din partea Uniunii Europene. Primăria Timișoara anunță că, în perioada 30 iunie – 14 iulie, se distribuie pachete cu produse alimentare, prin intermediul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Primăria Municipiului Timişoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială, distribuie pe listele suplimentare pachetele cu produse alimentare provenite din stocurile de intervenţie comunitară, către beneficiarii finali în perioada 30 iunie – 14 iulie, de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00. Distribuirea pachetelor cu produse alimentare se va face în limita stocului disponibil din locația situată pe str. Lorena, nr. 35.Toți beneficiarii care ridică produse alimentare trebuie să prezinte actul de identitate în original. Beneficiarii cu handicap grav şi accentuat trebuie sa aibă original şi copie după certificatul de încadrare în grad de handicap şi după actul de identitate.(Certificatul de handicap trebuie să fie în termen de valabilitate)”, a transmis Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara.

Pot beneficia de pachetele cu produse alimentare următoarele categorii: persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în „aşezările informale”.

Pachetul cu produse alimentare conține faină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, conservă pateu de ficat de porc, compot de fructe, gem de fructe și gem de fructe dietetic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/