Se deschide ștrandul la Caransebeș, în condiții de distanțare socială

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Cu vara începută și în condiții de pandemie, Primăria Caransebeș se gândește la gugulanii care vor să se bălăcească, astfel că de sâmbătă, 11 iulie, se deschide Ștrandul Municipal din cartierul Teiuș.

Primarul Felix Borcean spune că locurile vor fi limitate pentru a respecta măsurile de prevenire a răspândirii coronavirului. „Ștrandul va fi deschis la același tarif ca anul trecut, cu respectarea condițiilor de distanțare, astfel încât fiecărei persoane îi va reveni o suprafață de 12 m.p., șezlongurile vor fi amplasate la distanțe suficient de confortabile și vor avea acces doar atâte persoane câte șezlonguri sunt disponibile, adică 150. În momentul în care sunt completate toate șezlongurile accesul va fi restricționat”.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Edilul a mai menționat că față de zilele bune în care se aflau la ștrand și 500 de caransebeșeni, acum locurile sunt limitate, astfel că primul venit va fi primul servit. Cu toate acestea, cei care aleg să meargă la ștrand pot apela numărul de telefon 0731 421 444, pentru a ști dacă mai sunt locuri.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/