Se deschide din nou granița de la Triplex Confinium, după doi ani de pauză

fig 1 triplex

Frontiera triplă dintre Beba Veche, Kübekháza (Ungaria) și Majdan-Rabe (Serbia) se deschise în mod simbolic, din nou, în acest an, la sfârșit de săptămână, după o pauză de doi ani cauzată de pandemie. Evenimentul este unul care celebrează buna colaborare între popoare. 

Evenimentele de la bornă vor fi cele tradiționale cu întâlnirea oficialităților, deschiderea festivă a frontierei, crosul transfrontalier al copiilor din cele trei sate limitrofe și premierea acestora. Festivitatea de deschidere va avea loc sâmbătă, în 28 mai, de la ora 10.00.

După festivitatea de la borna Triplex Confinium, se va întruni Adunarea Generală a Cooperării Regionale Dunăre-Criș-Mureș-Tisa la Novi Knezevac, în Serbia. Cu această ocazie vor fi prezentate și premiate proiectele cu cel mai mare impact asupra bunăstării locuitorilor din Euroregiunea DKMT, care constituie modele de bună practică. De asemenea, va avea loc și Adunarea Generală a Asociaților Agenției de Dezvoltare Euroregională DKMT în cadrul căreia vor fi supuse aprobării documentele financiare ale societății.

Frontiera va fi deschisă în zilele de 28 și 29 mai, între orele 10.00 și 20.00 (ora României).

Programul zilei de sâmbătă, 28 mai:

9.30 – sosirea participanților din România la Primăria Beba Veche

9.45 – plecarea spre granița triplă

9.55 – întâlnirea la Triplex Confinium

10.00 – festivitatea de deschidere a frontierei triple

10.30 – startul crosului copiilor

11.15 – plecarea spre Novi Kneževac

11.45 – ședința Adunării Generale a Cooperării Regionale DKMT

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/