Cătălin Golu, primarul comunei Ciclova Română, este primul liberal care se delimitează public de atacurile lui Romeo Dunca la adresa mai multor magistrați din Caraș-Severin, în special la cea a procurorului-șef DIICOT Caraș-Severin!
Edilul-șef spune că „Like”-ul dat pe pagina de socializare comentariilor făcute de șeful Consiliului Județean Caraș-Severin în care îi plasează pe mai mulți magistrați în fruntea unei structuri mafiote nu înseamnă că e de acord cu acuzațiile respective, nu înseamnă că le susține. Pur și simplu a apreciat postarea lui Romeo Dunca pentru a-i crește acestuia popularitatea în ochii electoratului. Lucru care e valabil cu toate postările liberalilor.
„Nu e corect modul în care a fost interpretat în articolul dvs. Eu sunt neutru. E o linie de partid, avem o sarcină să dăm 30 de like-uri la fiecare postare a colegilor noștri. Eu am reacționat instinctual, fără să citesc ce a scris Romeo Dunca. Eu am alte îndatoriri și competențe, nu să comentez actul de justiție. Nu am nimic de comentat la adresa justiției. Romeo Dunca își asumă personal ce scrie acolo, eu mă delimitez de astfel de comentarii”, a precizat Cătălin Golu pentru expressdebanat.ro.
UPDATE, ora 13.30
Primarul Cătălin Golu a ținut să facă încă o precizare, pentru a nu fi cumva înțeles greșit: „Era vorba despre pagina de Facebook a PNL Caraș-Severin!”