Se dă mai des cu mătura pe străzile Timișoarei, în această toamnă

frunze pe strada din timisoara

Primăria Timișoara anunță că, în această toamnă, străzile orașului vor fi măturate mai des, cu scopul înlăturării frunzelor căzute.

Va fi mai multă curățenie pe străzile Timișoarei. Primăria informează că a luat decizia de a crește frecvența cu care operatorul de salubrizare va interveni, în perioada de toamnă. Așadar, în lunile octombrie – noiembrie, trotuarele de pe domeniul public sunt măturate de trei ori pe săptămână, atât manual și mecanizat.

Astfel, se va asigura înlăturarea frunzelor căzute, pentru a păstra curățenia pe căile de acces. Până în prezent, trotuarele s-au măturat, manual și mecanizat, o dată pe săptămână, însă, având în vedere cantitățile mari de frunze căzute, Primăria a decis să solicite operatorului să crească numărul de intervenții pe săptămână. Chiar dacă în aceste două luni crește frecvența, este important și aportul cetățenilor și al asociațiilor de proprietari, care au, la rândul lor, obligația legală de a curăța spațiul din proximitatea imobilelor în care locuiesc”, a transmis Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Reprezentanții instituției precizează că în cazul în care timișorenii mătură și strâng frunzele căzute, acestea trebuie predate, ca deșeuri vegetale, la punctele de colectare din oraș, unde sunt preluate gratuit.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/