Se construiește! Au început lucrările la noua sală de sport a Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște”

sala braniste
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Un sistem de învățământ performant are nevoie nu doar de profesori bine pregătiți și de elevi sârguincioși, ci și de logistica necesară desfășurării actului educațional.

În acest sens, Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” se va bucura curând de o sală de sport modernă, la standarde europene.

Primăria Municipiului Lugoj și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat în 2021 contractul de finanțare pentru construcția și dotarea unei săli de sport moderne la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” (cod SMIS 123946, în baza contractului de finanțare 6529/16.02.2021, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Componenta 1 POR/2017/10/10.2/7 regiuni, Axa Prioritară: Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Operațiunea: Creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic și învățare pe tot parcursul vieții). Iată că acum, doi ani mai târziu, lucrările au fost demarate, la data de 13 aprilie, spre bucuria tuturor părților implicate, inițiatori ai proiectului și beneficiari deopotrivă.

„Valoarea totală a proiectului este 6.720.000 de lei. Cota de finanțare a Primăriei Municipiului Lugoj este de 2%, adică 132.000 de lei, aproximativ, și valoarea neeligibilă, adică sunt niște cheltuieli care nu sunt eligibile în proiect și trebuie susținute tot de beneficiar, adică tot de Primărie, este de 107.000 de lei. Așadar, avem un total de participare de 239.000 de lei la totalul investiției. Termenul de implementare este destul de scurt, pentru că acest proiect a fost lansat în 2018, în 1 ianuarie, dar mult timp a stat în lista de așteptare pentru că nu s-a calificat la finanțare din start. Anul trecut în toamnă s-au mai lămurit niște lucruri, s-au mai deblocat niște situații și iată că am reușit să îl semnăm”, declara Claudiu Buciu, primarul ales al Lugojului, în luna februarie a anului 2021.

Muzeul TM

Prin intermediul acestui proiect se propune construirea unei săli de sport, la cele mai înalte standarde europene formată din două corpuri independente structural (corp A și corp B), dar interconectate funcțional. Lucrările proiectate se vor amplasa pe suprafața de teren din cadrul liceului și nu vor afecta alte categorii de teren. Terenul pe care se amplasează lucrarea are funcția și destinația de teren intravilan și construcții, iar suprafața de teren ocupată de lucrările de realizarea a sălii de sport este situată în totalitate pe amplasamentul aferent liceului tehnologic și nu sunt necesare exproprieri, scoateri din circuitul agricol, mutări de garduri, demolări de case sau construcții. Corpul A va avea destinația de vestiare și alte spatii conexe sălii de sport (328 mp, regim de înălțime parter), iar corpul B destinația de sală de sport (560 mp, parter).

„Cred că este o mare realizare pentru noi, Liceul Tehnologic Valeriu Braniște. Așteptăm de multă vreme această sală de sport, și nu vorbesc doar de ultima perioadă, ci de foarte mult timp – ani de-a rândul, fiindcă un liceu cu dimensiunile acestea merita un spațiu conform cu standardele pe care le cunoaștem cu toții vizavi de cum trebuie să arate o sală de sport școlară. Da, e o mare realizare pentru noi! Așteptăm cu nerăbdare să se finalizeze și ne vom bucura împreună cu comunitatea școlară lugojeană de faptul că o nouă construcție valoroasă pentru toată lumea apare în planul educațional lugojean”, a declarat prof. Cosmin Gheorghe, directorul Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște”.

Sala de sport va fi dotată cu spaliere, stâlpi și fileu pentru volei, porți de handbal și panouri pentru baschet.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/