Se caută personal medical suplimentar pentru unitatea mobilă de ATI a Spitalului Județean din Timișoara

Se fac angajări la Spitalul Județean din Timișoara. Este nevoie de 20 de cadre medicale atât pentru secția de Anestezie și Terapie Intensivă, cât și pentru unitatea mobilă de ATI, aflată în curtea unității sanitare.

Printre categoriile de personal cătuate se numără 10 posturi de asistent medical generalist cu studii postliceale de specialitate, cinci posturi de asistent medical generalist cu studii superioare, două posturi de infirmier debutant, două posturi de infirmier și două posturi de îngrijitoare.

„Spitalul Clinic Judeșean de Urgență <<Pius Brînzeu>> din Timișoara angajează, pe perioadă determinată de până la 30 zile, după terminarea stării de alertă, fără concurs, categorii de personal contractual, în cadrul secției ATI și a Unității mobile de Terapie intensivă – secție exterioară a Spitalul Clinic Județean de Urgență”, transmit reprezentanții SCJUPBT.

Prezintă avantaj persoanele care au experiență profesională în domeniul ATI sau cele care au făcut voluntariat la UPU-SMURD. Mai multe informații se pot găsi și AICI.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/