Se caută forță de muncă la Caransebeș

Proiectul „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș” își continuă drumul, printr-o nouă etapă desfășurată la Galeria de Artă „Corneliu Baba”.

Timp de două zile la Caransebeș s-a desfășurat târgul de oferte de muncă organizat în cadrul proiectului european cu cea mai mare finanțare din istoria Caransebeșului pe un sector social și s-a adresat celor care au dorit să-și găsească un loc de muncă sau să îl schimbe pe cel actual.

Proiectul este derulat de Primăria Caransebeș, în parteneriat cu Asociația „Organizația pentru Strategii și Programe de Dezvoltare”, Episcopia Caransebeșului, Colegiul Național „Traian Doda” și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș.

Angajatorii au venit cu oferte diversificate și le-au oferit celor interesați oportunități de carieră şi de a afla cât mai multe detalii despre fiecare companie în parte.

Proiectul „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș” are o valoare totală de 24.120.320,06 lei, fiind derulat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei, 4.1 Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360 grade) în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/