Se caută fonduri! Proiectul viitorului teatru de vară de la Lugoj a intrat în revizuire

lucrari cazarma banatului

Proiectul centrului cultural şi al tratrului de vară ce urmează a fi amenajat în fosta cazarma de pe strada Banatului a fost dat la revizuire de către administraţia lugojeană, după ce termenul iniţial a fost depăşit.

Data de finalizare a teatrului de vară aflat în construcție în curtea fostei Cazărmi “Principele Nicolae”, de pe strada Banatului din Lugoj rămâne incertă. Proiectul demarat anul trecut și anunțat pentru finalizare, în ceea ce privește partea de structură, la finalul lui 2023 are deja probleme, care pun în pericol lucrările prevăzute în continuare și chiar realizarea obiectivului. Refacerea proiectului a adus cu sine și o suplimentare substanțială de fonduri, care pune la îndoială obiectivitatea realizării acestuia. Administrația locală va trebui să ia o decizie în privința continuării proiectului, luându-se în calcul și varianta renunțării la lucrări.

“Proiectul amenajărilor pentru viitorul centru cultural prevăzut în curtea fostei cazărmi de pe strada Banatului a fost revizuit. Au rezultat costuri suplimentare care depășesc valoarea inițială a proiectului, sume care vor trebui suportate de către primărie. Urmează să se facă o analiză a întregului proiect și se va lua o decizie dacă lucrările pot fi continuate”, a transmis Primăria Lugoj.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În noile condiții, proiectul centrului cultural riscă să aibă soarta clădirii principale a cazărmii, unde lucrările de amenajare interioară au fost întrerupte de mai mulți ani și au rămas fără soluție de finalizare. Până în prezent, din proiectul centrului cultural s-au executat lucrări de consolidare a structurilor de construcție rămase după demolările efectuate în vara anului trecut.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/