Se caută constructor pentru lotul II Timișoara – Moravița

autostrada

A fost lansată licitația pentru lotul II din autostrada Timișoara – Moravița. Șoseaua rapidă trebuie construită în 48 de luni, iar costul este de 4,2 miliarde de lei.

Oferte se pot depune până în 14 noiembrie. Odată semnat contractul, antreprenorul va face proiectarea într-un an, iar execuția va dura 36 de luni. Lotul II din autostrada Timișoara – Moravița este cuprins între Jebel și Moravița și va avea 33,5 kilometri.

Pe traseu se vor construi un pod peste calea ferată Timișoara – Reșița și DN58B, două noduri rutiere, la Voiteg și la Moravița, două spații de servicii și tot atâtea parcări de scurtă durată.

„Toate spațiile de servicii și parcările de scurtă durată vor fi dotate cu infrastructura necesară amplasării unor stații pentru încărcarea autvehiculelor electrice (minimum 6 stațiielectrice în fiecare facilitate). Reamintesc că pe data de 11 noiembrie 2024 este stabilit termenul limită pentru depunerea ofertelor necesare construirii primului lot al autostrăzii Timișoara – Moravița”, a transmis Cristian Pistol, directorul CNAIR.

Construirea lotului I al autostrăzii Timișoara – Moravița, cuprins între RemeteaMare și Jebel, are o valoare de 5,65 miliarde de lei. Trebuie realizat tot în 4 ani.

Întreaga autostradă Timișoara – Moravița va avea 73 de kilometri și va fi construită în maximum 4 ani. Costul este de 14,5 miliarde de lei. Lotul 3 al autostrăzii A9 îl reprezintă punctul de trecere a frontierei în Serbia.

Traseul autostrăzii Timișoara - Moravița

Traseul autostrăzii Timișoara – Moravița

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/