Se asfaltează drumul Ghiroda – Centura Timișoara Sud. În funcție de vreme…

drum ghiroda centura timisoara sud

Drumul care leagă comuna Ghiroda de Centura Timișoara Sud se închide pentru a începe asfaltarea. Autoritățile spun că lucrările se vor desfășura în funcție de vreme.

Asfaltarea este programată să demereze, miercuri, după 08:30, și se va desfășura toată ziua, până la 17:00, dacă nu va ploua. Se va așterne primul strat de asfalt, pe tronsonul cuprins între clădirea Universității de Medicină și Farmacie și Centura Timișoarei.

„Dacă vremea nu permite efectuarea lucrărilor, atât lucrările, cât și restricțiile de circulație, vor fi amânate pentru joi, 12 decembrie, în același interval orar. Vom oferi o actualizare a situației în funcție de evoluția condițiilor meteorologice”, transmite Primăria Ghiroda.

Încă din septembrie, DRDP Timișoara a notificat administrația locală să înceapă așternerea unui strat de piatră spartă pe DC 149, pentru a evita depunerea de pământ pe centură, până în 30 octombrie. Termenul a trecut, însă accesul dinspre drumul comunal spre VTM nu a fost amenajat corespunzător, așa că DRDP a anunțat și în 9 octombrie că va restricționa accesul spre drumul național. Atunci, Primăria Ghiroda aintervenit și a amenajat drumul cu piatră.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/