Scufița roșie, în două orașe din Caraș-Severin

teatrul de vest lumea povestilor

Adaptarea basmului fraților Grimm se joacă la Bocșa și Reșița în cadrul Festivalului „Lumea poveștilor”.

Ion Iurcu, actor, regizor și scenograf vine în fața spectatorilor de toate vârstele cu o nouă versiune a poveștii în care accentul e pus pe interacțiunea cu cei mici pentru a le deschide imaginația, creativitatea și pofta de joacă. Rezultă un spectacol plin de surprize, în care un singur actor, păpușar și povestitor deopotrivă, dă viață tuturor personajelor.

„Scufița roșie” se joacă în weekend de nu mai puțin de cinci ori. Sâmbătă de la ora 12:00, copiii din Bocșa sunt invitați în Parcul Pescăruș, acolo unde spectacolul este programat a se juca în aer liber. Evenimentul este posibil prin implicarea primăriei și consiliului local care astfel aduc o nouă reprezentație teatrală la Bocșa. De altfel, teatrul reșițean a avut o prezență constantă la Bocșa finalizarea lucrărilor la casa de cultură fiind așteptată cu nerăbdare pentru ca spectacolele aici să fie reluate.

De adaptarea realizată de Ion Iurcu se vor bucura și copiii Reșiței în cadrul a patru reprezentații dintre care trei sunt programate în aer liber. Festivalul „Lumea poveștilor” continuă până duminică iar programul complet poate fi văzut aici. Întreaga familie este invitată la spectacole.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/