Scrisoare deschisă: „Războiul păşunilor” de la Domaşnea a ajuns la Comisia Europeană

Conflictul dintre crescătorii de animale din comuna Domaşnea şi primărie este departe de a se fi sfârşit. Membrii Asociaţiei Crescătorilor de Animale din Domaşnea sunt nemulţumiţi de faptul că nu-şi mai pot paşte animalele pe izlazul comunei, după ce păşunile au fost concesionate de primărie doar unor persoane fizice.

Consilierul local al Comunei Domaşnea, Tudor Milulescu, se adresează printr-o scrisoare deschisă preşedintelui Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, cerându-i să intervină pentru soluţionarea problemei care a fost deja adusă în atenţia instutiţiilor europene.

Memoriu

 Privind modul de administrare a păşunilor comunale Domaşnea şi de gestionare a fondurilor alocate pentru întreţinerea acestora

                                     Domnule preşedinte Sorin Frunzăverde,

Ne adresăm din nou dumneavoastră în vederea soluţionării legale a problemelor legate de modul de administrare a păşunii comunale Domaşnea şi de modul de gestionare a fondurilor europene alocate pentru păşunile comunale, constând în principal în aceea că: s-au alocat prin exces de putere suprafeţe de păşuni comunale la modul discriminator doar unor crescători de animale persoane fizice, fiind excluşi de la concesionare crescătorii de animale constituiţi în structura asociativă din satul Domaşnea, iar suprafeţe de păşuni care le reveneau de drept şi de fapt acestora au fost atribuite unor crescători de animale din satul natal al primarului; s-au gestionat fonduri din bugetul primăriei pentru întreţinerea suprafeţelor de păşune alocate persoanelor fizice în baza unor HCL adoptate de consilierii beneficiari ai acestor lucrări; beneficiari ai subvenţiilor APIA pentru păşunile alpine ale comunei Domaşnea sunt de mai mulţi ani persoane străine de localitate. O relatare mai detaliată însă asupra acestei probleme poate fi citită lecturată la adresa http://banatulmontan.ro/rapoarte/Capitol%206%20Adevarul%20in%20povestea-Razboiul%20pasunilor.pdf. Revenim cu această solicitare către dumneavoastră de soluţionare locală, întrucât la nivelul instituţiilor publice abilitate în soluţionarea problemelor semnalate- Instituţia Prefectului Caraş-Severin, APIA Caraş-Severin, respectiv IPJ Caraş-Severin, precum şi la nivelul parchetelor- Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, DNA Structura Teritorială Timişoara- unde sunt înregistrate plângeri pe aceste probleme, constatăm o lipsă de disponibilitate şi o nejustificată tergiversare în soluţionarea aspectelor reclamate.

Precizăm din nou că avem cunoştinţă de faptul că soluţionarea acestor probleme nu intră în competenţa de soluţionare a unui preşedinte de consiliu judeţean conform prevederilor legislative sau în competenţa de soluţionare a unui lider de partid. Cel puţin aşa ar trebui să stea lucrurile într-un stat de drept. La fel cum într-un stat de drept desemnările la conducerile instituţiilor publice ar trebui să se facă în urma unor selecţii pe criterii de performanţă profesională şi integritate morală. Or, cum la noi, la ora actuală, desemnarea la conducerea instituţiilor publice se face pe criterii politice şi nu pe criterii de performanţă, este firesc ca responsabilitatea pentru modul în care conducătorii instituţiilor publice îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi îşi exercită prerogativele funcţiei publice, să revină şi celor care i-au ales şi i-au desemnat în acele funcţii, printre care presupunem că vă regăsiţi în primul rând dvs., domnule preşedinte Sorin Frunzăverde.

Totodată, apreciem că responsabilitatea dvs. în soluţionarea problemelor cu care se confruntă membrii comunităţii din Domaşnea vă revine şi din aceea că la originea aspectelor semnalate se află primarul comunei Domaşnea care aparţine formaţiunii politice pe care o conduceţi atât la nivel judeţean ca preşedinte de filială PD-L, cât şi la nivel naţional ca vicepreşedinte al PD-L, mai ales că la nivelul comunităţii locale sunt vehiculate informaţii privind legături de afaceri care ar fi existat în trecut între unul dintre membrii familiei dvs. şi primarul comunei Domaşnea în construirea unei benzinării, precum şi semnele de întrebare care se ridică după publicarea unei investigaţii jurnalistice- http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/razboiul-pasunilor-la-domasnea-226975.html  în legătură cu modul nelegal şi preferenţial în care au fost atribuite mari suprafeţe de teren pentru realizarea unui parc eolian pe raza comunei Domaşnea (http://www.banatulmontan.ro/rapoarte/raport-parcuri-eoliene-domasnea01.pdf).

Dar, mai trebuie totodată să aveţi în vedere şi eventualele sancţiuni care ar putea fi aplicate de către Comisia Europeană pentru nelegalităţile semnalate în problema modului de gestionare a fondurilor europene alocate subvenţiilor pentru păşunile comunale Domaşnea. Pentru că, datorită pasivităţii organelor abilitate în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor sesizate ne-am văzut nevoiţi să ne adresăm Comisiei Europene cu un memoriu în care prezentăm nelegalităţile comise, aşa cum le-am prezentat de altfel şi instituţiilor din România.

Numai că, în timp ce la nivelul instituţiilor româneşti se înregistrează o tergiversare de soluţionare nejustificată sau se blochează înfăptuirea actului de justiţie, la nivelul Comisiei Europene memoriul pe care l-am adresat a fost luat în considerare şi i s-a acordat atenţia cuvenită, aşa cum reiese din din adresa de răspuns transmisă de către această instituţie europeană prin care mi s-a solicitat totodată acordul pentru a mi se „divulga atât identitatea, cât şi informaţiile comunicate Comisiei, în cursul oricăror intervenţii pe lângă autorităţile statului membru împotriva căruia aţi depus plângerea” , acord pe care desigur l-am dat fără nici un fel de rezerve. Iar această tergiversare în soluţionarea problemelor semnalate poate atrage sancţiuni împotriva statului român, ceea ce noi nu ne-am dori, întrucât sancţiunile ar trebui suportate doar de către cei responsabili de comiterea nelegalităţilor şi de către complicii acestora şi nu extinse şi aplicate la scară regională.

Am recurs însă la această măsură de sesizare a Comisiei Europene, din cauza pasivităţii organelor sistemului judiciar în soluţionarea problemelor semnalate, precum şi datorită faptului că percepţia noastră este aceeaşi percepţie ce o regăsim la nivelul întregii societăţi, şi anume că, prin controlul ocult asupra instituţiilor statului şi asupra modului de gestionare a banului public s-a ajuns la o încălcare din ce în ce mai brutală şi grosolană a drepturilor omului, iar corupţia a ajuns la o fază de fructificare, astfel încât de la simple acte de a profita de o anumită implicare în gestionarea fondurilor publice, s-a ajuns la faza de constituire a unor reţele de fraudare prin complicităţi cel puţin prin pasivitate la toate nivelele puterii politice şi la toate nivelele instituţiilor statului.

Astfel că, nu atât măsurile de austeritate adoptate de guvern au devenit de nesuportat pentru membrii comunităţii Domaşnea, şi ca de altfel pentru majoritatea cetăţenilor, cât sentimentul că societatea este împărţită la nivelul judeţului Caraş-Severin în supuşi pe feudă şi privilegiaţi prin apartenenţa, într-un fel sau altul, la formaţiunea politică de guvernământ. Iar acestor privilegiaţi se pare că li se acordă o anumită imunitate judiciară, pe principiul „legile sunt pentru voi, privilegiile sunt pentru noi”, şi ceea ce este cel mai frustrant constând în aceea că din rândul procurorilor şi a altor organe ale sistemului judiciar par a fi selectaţi cei ce prestează servicii de protecţie judiciară a celor care gestionează nelegal banul public, constituindu-se şi pe orizontală şi pe verticală într-un impenetrabil scut judiciar.

Considerăm însă că eventualele sancţiuni care ar putea fi adoptate împotriva României, precum şi o eventuală escaladare a tensiunilor pentru ceea ce se petrece la nivelul administraţiei publice a comunei Domaşnea s-ar putea evita dacă se intervine în vederea stopării nelegalităţilor semnalate.

Drept pentru care, având în vedere poziţia pe care o deţineţi, de important lider politic naţional şi membru marcant al partidului de guvernământ şi implicit puterea de influenţă pe care o aveţi asupra conducerilor instituţiilor publice desemnate pe criterii politice, în speţă procurorul general al României şi ministrul de interne, vă solicităm să interveniţi în vederea înfăptuirii actului de justiţie în problemele semnalate.

Şi poate că în acest fel nu ar mai plana asupra partidului în a cărui structură generală de conducere vă regăsiţi, atât de acut suspiciunea că ar fi responsabil într-o mare măsură de degradarea morală, economică şi socială avansată la care s-a ajuns pe aceste meleaguri şi de efectele demoralizatoare pentru marea masă a populaţiei cauzate de criza de autoritate şi credibilitate a unor instituţii şi organe ale statului ca urmare a scăderii eficienţei justiţiei şi creşterea toleranţei şi permisivităţii faţă de diferitele manifestări ale abuzului de putere.

 

Consilier local Tudor Milulescu

 

 

Comments

  1. ioan savu says:

    Toata cinstea pentru oamenii carora le pasa de Comunitarea in care Traiesc, si implicit pentru Tara. Cu atat mai mult de apreciat e actiunea cuiva care a depasit cu mult faza de “nemultumire maraita”, si intreprinde ceva concret, organizat, sistematic, si pe fata ! Sa luam aminte toti !
    Cu respect, ioan savu, timisoara