Polițiștii din Lugoj și Jimbolia, însoțiți de inspectori DSP, au realizat controale, în perioada 8 – 13 octombrie, la mai multe unități de învățământ preuniversitar și centre de afterschool din județul Timiș. S-a monitorizat modul în care se respectă măsurile de prevenție prin care se încearcă limitarea răspândirii noului virus.
În acest sens, au fost verificate 10 licee, opt școli gimnaziale, cinci grădinițe și cinci centre cu program afterschool. Oamenii legii nu au sesizat probleme.
Marin Popescu, inspectorul școlar general al Timișului, a precizat că rolul Inspectoratului Școlar Județean e de a controla felul în care sunt respectate regulile în sistemul educațional, iar purtarea măștilor de protecție este „o chestiune de simț civic”.
„IȘJ nu face vizite pentru a vedea dacă se poartă măști, asta ține de unitatea de învățământ și intervenția lor este suficientă. IȘJ face vizite pentru procesul didactic și pentru sprijinirea cadrelor didactice în procesul de predare online. Este o chestiune de simț civic să atenționăm despre faptul că masca nu se poartă corect”, a spus Marin Popescu, inspectorul școlar general.