Școlile din Timișoara, nevoite să absoarbă și copiii din localitățile periurbane. Care este motivul?

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Timișoara are probleme cu spațiile în școlile din oraș în care elevii vor începe clasa pregătitoare din această toamnă. Unul dintre motive este acela că mulți dintre părinții care locuiesc în localitățile periurbane își înscriu copiii la unitățile din oraș, în baza vizei de flotant. 

Aproape 100% din locurile alocate în şcolile din judeţul Timiş pentru elevii care intră în clasa pregătitoare sunt deja ocupate. La Timișoara, dacă noul an şcolar ar debuta mâine, elevii nu ar avea suficiente locuri în sălile de clasă, confirmă inspectorul școlar general de Timiș, Marin Popescu.

CITEȘTE ȘI: Probleme mari cu infrastructura școlară în Timișoara, în contextul numărului mare de cereri depuse de părinți pentru înscrierea în clasa pregătitoare

Unul dintre motive este numărul mare de copii care locuiesc în localităţile din zona periurbană Timişoarei şi care sunt înscrişi de părinţi la şcolile bune din oraş, cum ar fi şcolile generale 26, 7, 16 sau 30. Aici, numărul elevilor cu reşedinţa în circumscripţia şcolii este egal sau chiar peste cel al copiilor care chiar au domiciliul în zona unităţii. În acest context, viceprimarul Ruben Lațcău spune că nici autoritățile din periurbane nu și-au făcut treaba. Localităţile s-au dezvoltat mult, numărul populaţiei a crescut, însă nu a fost extins și numărul unităţilor de învăţământ.

„Vorbim despre o incapacitate administrativă la nivel metropolitan pe care o rezolvă Primăria Timișoara pentru primăriile din jurul orașului. La Dumbrăvița, clasele au fost suplimentate de la 3, anul trecut, la 7 anul acesta, vedem că la Giroc au fost suplimentate. În schimb, la Moșnița Nouă, numărul de clase a fost puțin suplimentat, s-a trecut de la o clasă la două clase. Școala 30 absoarbe acești copii. Multe dintre primării, și aici nominalizez Primăria Moșnița Nouă, au eliberat și eliberează PUZ-uri, ani de ani, în neștire, fără să condiționeze construcția unui bloc, a unui ansamblu de case, de construcția de infrastructură școlară. Noi îi primim pe acești copii, dar nu este moral ca primăriile din jurul Timișoarei să abandoneze rolul lor și datoria lor față de comunitate.”, a declarat viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

promovare banner maxagro Muzeul TM

La rândul său, primarul comunei Moșnița Nouă admite că localitatea are o problemă în ce privește numărul de locuri disponibile în școală.

„Suntem la capacitate maximă, dar vom avea probleme începând cu anul viitor. Cererile sunt pentru peste o sută de copii, iar spațiile pe care le avem acum nu sunt îndeajuns și va trebui să luăm măsuri în privința asta. Personal, m-am gândit la varianta cu ansamblu de containere, poziționat în curtea uneia din școlile din comună. O altă soluție, momentan, nu avem. Avem o soluție în curs, dar așteptăm finanțare pentru o școală nouă.”, a declarat Florin Bucur.

La Timişoara, cea mai la îndemână soluţie pentru rezolvarea problemei este montarea de containere. Primăria a montat deja construcţii modulare la şcolile generale 19 şi 13, dar şi la Colegiul Bănăţean. Autorităţile locale sunt în curs de avizare şi autorizare a acestora.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/