Școlile din Naidăș se adaptează vremurilor

marius pohanka primar naidas

Din lipsă de elevi, școala din Lescovița își schimbă destinația. Cea din Naidăș primește toți elevii din comună și se modernizează.

Mai demult, Școala „Vasile Versavia” din Naidăș a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, primăria ocupându-se ulterior și de dotarea unității de învățământ. De la pimarul Marius Pohanka am aflat că, în prezent, școala dispune și de mobilier modern și dotări IT, toate posibile printr-o investiție de peste 350.000 de lei posibilă printr-o finanțare europeană.

Cum în satul aparținător Lescovița elevii s-au împuținat tot mai mult, elevii de aici învață tot la școala din centrul de comună. Asta a transformat fosta școală din Lescovița într-o clădire nefuncțională, căreia însă primăria vrea să-i dea o altă destinație. Primarul Marius Pohanka vorbește despre transformarea fostei școli în centru socio-educațional, documentația pentru acest obiectiv fiind deja depusă la CNI. „Avem toate aprobările necesare și, în perioada următoare, vom continua demersurile pentru transformarea fostei școli. În proiect e prevăzut și amenajarea, în curtea fostei școli, a unui teren de sport sintetic și modern”, a spus primarul despre investiția în valoare de aproximativ șapte milioane de lei.

Va fi al doilea teren de sport modern din comună după cel finalizat în centrul de comună. Aici au fost investiți 350.000 de euro din fonduri europene într-un teren sintetic prevăzut cu nocturnă. Primăria are însă în vedere și amenajarea de vestiare și tribune.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/