Școlile din Forotic și Comorâște, în plin șantier!

lucrari scoala forotic

Lucrările de reabilitare și modernizare a școlilor din Forotic și Comorâște sunt în plină desfășurare. Până în toamnă, ambele investiții ar putea fi gata!

În primăvara anului trecut, primarul Alexandru Sporea semna ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două școli. La 12 luni distanță, proiectele se află în diferite grade de execuție, lucrările fiind ceva mai avansate în cazul școlii din localitatea Forotic. Însă, aici, constructorul desfășoară lucrări mai complexe, proiectul incluzând pe lângă reabilitarea corpului principal, unde-și desfășoară activitatea școlarii, și modernizarea grădiniței și a sălii de sport.

Interiorul școlii din Forotic este gata. Așteptăm după pompele de căldură dinainte de Crăciun și nu ne-au mai ajuns. Tot aici se lucrează și la grădiniță și la sala de sport, ambele fiind în aceeași clădire. Stadiul lucrării la școală, grădiniță și sala de sport din Forotic fiind de 75%. La Comorâște, lucrările nu sunt atât de avansate ca cele de la Forotic. Gradul este ceva mai mic, undeva la 65%, termenul final fiind decembrie 2025, însă trag speranța că în toamnă ambele unități de învățământ vor fi gata”, a spus, pentru expressdebanat.ro, primarul comunei Forotic.

scoala comoraste

Acoperișul școlii din Comorâște a fost schimbat, dar la interior lucrările nu sunt încă gata

interiror scoala comoraste

Lucrări interioare școală Comorâște

Proiectele de modernizare a celor două școli sunt susținute din bani europenei, prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Prin același program, administrația condusă de liberalul Alexandru Sporea a reușit să atragă finanțări și pentru dotarea cu mobilier și echipamente IT a unităților de învățământ.

Avem deja pregătite dotările, mobilier școlar, table interactive, laptopuri, calculatoare, imprimante etc. Pentru mobilier s-a făcut achiziție directă, iar pentru partea de IT a fost făcută licitație publică, care s-a încheiat. Avem un câștigător, și el are un termen de livrare. Nu ne grăbim cu livratul lor, pentru că dorim, mai întâi, să avem școlile gata, iar apoi să ne fie livrate și montate toate aceste dotări”, a adăugat Alexandru Sporea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/