Eugen Cismăneanțu, candidatul Partidului Mișcarea Populară Caraș-Severin pe lista pentru Senat, dezaprobă măsurile pe care Guvernul Orban a decis să le ia în domeniul educației. Fostul primar al Bocșei consideră că mutarea cursurilor în online nu face decât să taie dreptul unor elevi la studiu.
Candidatul PMP consideră că educația este unul dintre principalele sectoare în care investițiile nu trebuie oprite niciodată. Statul este obligat să asigure condiții egale de studiu tuturor elevilor, indiferent de posibilitățile lor materiale sau de mediul din care provin. Prin măsurile impuse acum, pe timp de pandemie, unii tineri fac un pas în spate, consideră Eugen Cismăneanțu.
„La nivelul judeţului Caraş-Severin sunt 36.344 de elevi. Dintre aceștia, 3.509 nu au acces la internet, iar 4.271 nu au niciun fel de dispozitiv de pe care ar putea învăţa. Cum vor recupera orele pierdute față de elevii care au avut acces la internet? Sunt părinte şi sunt preocupat de soarta educaţiei şi a copiilor şi cred că şcolile ar trebui redeschise acolo unde situaţia nu este gravă pentru că niciun elev nu trebuie lăsat fără acces la educaţie”, spune candidatul PMP la funcția de senator.
Îndemnul lui Eugen Cismăneanțu este ca în 6 decembrie cărășenii să facă o alegere corectă. „Votaţi oamenii care se pun în slujba dumneavoastră, care v-au fost alături, care cunosc Caraşul şi cărăşenii, dar în acelaşi timp vor să mişte lucrurile în bine, în România”.
(E)