Școala timișoreană de Construcții Metalice de la Universitatea Politehnica Timișoara a primit o nouă recunoaștere internațională.
Doi profesori ai UPT au fost invitați ca lectori în cadrul unei prestigioase școli internaționale care se desfășoară la Universitatea Federico II din Neapole în perioada 7 – 11 octombrie 2024.
Sub egida Universității „Federico II” – care a împlinit 800 de ani de la înființare – și a Convenției Europene pentru Structuri Metalice (ECCS), în această perioadă se desfășoară școala internațională avansată intitulată „International Training School on Lightweight Steel Framed Constructions”, adresată inginerilor de profil, precum și doctoranzilor și masteranzilor din domeniu.
Lectorii provin din universitatea napolitană, din România și Canada, precum și din partea unor firme proeminente, cum sunt Saint-Goban, Iron-Dom, Manni Green Tech și Lamierdill. Cursanții provin din 7 țări: Italia, Belgia, Iran, Franța, Țările de Jos, India și Portugalia.
Cei doi lectori români care participă sunt acad. prof. dr. ing. Dan Dubina și prof. dr. ing. Viorel Ungureanu , membru corespondent al Academiei de Stiințe Tehnice, cunoscuți și recunoscuți la nivel internațional în domeniul tematic al școlii. De altfel, în parte, suportul cursurilor este asigurat de cartea intitulată „Design of Cold-formed Steel Structures ”, autori Dan Dubina, Viorel Ungureanu și Raffaele Landolfo, coordonatorul acestei Școli, publicată sub egida ECCS la Willey-Blackwell și Ernst&Sohn, într-o primă ediție în 2012 și premiată de către Academia Romană în 2014 cu Premiul „Anghel Saligni”.
Acestă carte, care a fost recenzată de către Kim Rasmussen, proeminent profesor al Universității din Sydney, Master of Science in Engineering, este considerată ca fiind printre cele mai apreciate în domeniu, în Europa și nu numai! Invitarea celor doi lectori români confirmă tradiția și prestigiul de care se bucură pe plan internațional Școala de construcții metalice de la Universitatea Politehnica Timișoara, înființată de academicianul Dan Mateescu.
În anul 1941, în cadrul Școlii Politehnice din Timișoara a fost înființată Facultatea de Construcții. Dan Mateescu a fost încadrat aici pe post de conferențiar în anul 1944, pentru ca în anul 1948 să fie numit profesor universitar. În același an, sub coordonarea profesorului, se înființează un centru de studii și proiectare a construcțiilor metalice. Sinergia între activitatea de proiectare, cea de cercetare și de formare a studenților a continuat și a devenit o marcă a Școlii Timișorene.
Printre lucrările care au făcut faima colectivului condus de către profesorul Mateescu se evidențiază: cupola pavilionului Rom-Expo de la București, în 1963, structurile sălilor mașinilor de la Porțile de Fier I și II, Structura Centralei Termice Praga Nord, sala de sport și velodromul acoperit din Tripoli, Libia. Profesorul Dan Mateescu avea să devină primul șef al Catedrei de Construcții Metalice de la Timișoara, înființată în anul 1952. Sub îndrumarea și la inițiativa sa a fost construit, în anul 1959, Laboratorul pentru Structuri Metalice, primul de acest fel din România. Multe dintre soluțiile aplicate în proiectele catedrei au fost testate și validate în acest laborator.
O realizare de referință a școlii timișorene de construcții metalice din perioada actuală o reprezintă Bucharest Tower Center International, cea mai înaltă clădire din București în perioada 2006-2012, a cărei structură de rezistență a fost proiectată de echipa formată din profesorii Dan Dubină, Florea Dinu, Aurel Stratan și Adrian Ciutină, lucrare laureată cu trofeul European Steel Design Award, la Convenția Europeană de Construcții Metalice – ECCS, de la Lucerna.
Castelul Huniade din Timișoara este parte din „Ruta castelelor” din programul „România Atractivă”, alături de alte 20 de monumente fascinante din 14 județe. Castelul Huniade este una dintre cele...
La Timișoara, tratamente personalizate pentru bolnavii de cancer
Reșițean prezent pe scena Festivalului Electric Castle de la Bonțida, ediția 2025
Casa Alex Oravița sărbătorește șapte ani cu surprize pentru clienți!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281