„Școala și învățământul, cel mai sigur mijloc spre cultura omenească”: 200 de ani de la nașterea academicianului episcop Nicolae Popea

np

Nicolae Popea nu reprezintă doar un nume care se regăsește doar în panoplia unor personalități, acest nume nu se poate trece cu vederea, pentru că memoria lui a rămas puternic impregnată în comunitatea Cetății Caransebeșului, numele său regăsindu-se chiar în panoplia marilor academicieni ai României, iar Nicolae Popea este primul episcop cu un asemenea rang bisericesc care accede, prima dată, ca un corespondent în Academia Română, ulterior, ca un membru activ în anul 1900”, a declarat, pentru Express de Banat, arhim. Casian Rușeț, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului.

În anul 2026, se împlinesc 200 de ani de la nașterea academicianului episcop Nicolae Popea, un promotor al învățământului, apărător al credinței străbune și al culturii naționale, un nume care merită să fie amintit și un exemplu care merită să fie urmat, așa cum subliniază consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului, arhim. Casian Rușeț.

Nicolae Popea nu reprezintă doar un nume care se regăsește doar în panoplia unor personalități, acest nume nu se poate trece cu vederea, pentru că memoria lui a rămas puternic impregnată în comunitatea Cetății Caransebeșului, numele său regăsindu-se chiar în panoplia marilor academicieni ai României, iar Nicolae Popea este primul episcop cu un asemenea rang bisericesc care accede, prima dată, ca un corespondent în Academia Română, ulterior, ca un membru activ în anul 1900.”

Cu prilejul bicentenarului nașterii lui Nicolae Popea, Episcopia Caransebeșului invită marți, 17 februarie, începând cu ora 13, la un eveniment cultural dedicat ierarhului și omului de cultură, care se va desfășura la Biserica „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. Manifestarea va debuta cu o slujbă de pomenire, săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Slujba va fi urmată de o evocare susținută de consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului, arhim. Casian Rușeț, intitulată „Episcopul Nicolae Popea – un model actual la două secole de la naștere”.

Nicolae Popea a fost unul dintre cei mai importanți militanți pentru drepturile românilor din Transilvania și Banat, un om de administrație de mare anvergură, implicat activ în revoluția pașoptistă în anul 1848, acesta fiind doar unul dintre motivele pentru care Nicolae Popea reprezintă un exemplu actual.

Studentul, omul de administrație, ucenicul și episcopul Nicolae Popea reprezintă un model foarte actual. Ar putea fi eroul unui tânăr educat și curajos în afirmarea convingerilor lui, fidelitatea și profesionalismul lui Nicolae Popea față de lucrarea Bisericii ar putea să inspire orice cleric, orice profesor sau un om de administrație. Nu în ultimul rând, reziliența la rău pe care a avut-o Nicolae Popea într-o perioadă destul de complicată poate să încurajeze pe orice creștin să se regăsească într-o perioadă în care cu greu față față la provocările postmodernismului.”

Pe lângă apărarea credinței și a drepturilor românilor, pe lângă călăuzirea spirituală a Episcopiei Caransebeșului, Nicolae Popea a fost și un promotor al învățământului, convins de faptul că școala reprezintă un factor primordial în culturalizarea tinerelor generații, mărturie stând câteva dintre cuvintele sale adresate în prima circulară scrisă de acesta în calitate de ierarh:

Școala și învățământul este cel mai sigur mijloc spre cultura omenească!

nicolae popea

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/