Veste bună pentru cei aproximativ 70 de elevi ai Școlii Gimnaziale Padina Matei! Unitatea de învățământ urmează să treacă printr-un amplu proces de reabilitare, dotare și modernizare – totul în urma unui proiect aprobat de CNI și introdus pe Lista sinteză a subprogramului „Unități și instituții de învățământ de stat”.
„Proiectul «Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Padina Matei» a fost depus în luna august a acestui an, valoarea totală a acestuia fiind de aproximativ trei milioane de lei. În privința intervențiilor care vor avea loc, aici vorbim despre schimbarea acoperișului, despre încălzirea centrală pentru că una dintre cele două centrale termice s-a defectat și am fost nevoiți să aducem una de rezervă, asta ca să nu avem probleme cu cei mici. Sălile de clasă și laboratoarele vor fi dotate cu mobilier specific, plus amenajarea terenului de sport.”, a detaliat edilul-șef al comunei din Clisura Dunării, Nicolae Tismănariu.
Referitor la situația în care unele voci consideră munca edililor pentru aducerea unităților de învățământ la standarde moderne ca fiind, oarecum, în zadar, întrucât, din cauza pandemiei, elevii sunt nevoiți să parcurgă materia apelând la tehnologia modernă, de acasă, șeful administrației publice locale cărăşene a ținut să scoată în evidență următoarele aspecte:
„Elevii au nevoie de această modernizare a unității de învățământ, chiar dacă acum sunt nevoiți să parcurgă materia online. Actualmente, desfășurarea cursurilor în varianta online reprezintă cea mai sigură modalitate prin care elevii pot parcurge materia școlară, fără să fie expuși îmbolnăvirii cu Sars-Cov-2. La un moment dat, acest virus nu va mai fi o amenințare pentru populație, iar atunci când tinerii vor reveni pe băncile școlii, noi trebuie să le asigurăm condiții optime de învățare. Școala online este o condiție necesară astăzi, însă știm foarte bine că relația elev-profesor generează un bagaj de cunoștințe vast, tehnologia modernă venind doar în completarea informațiilor transmise în modalitatea față în față”.