Școala Gimnazială din Măru – în linie dreaptă pentru finanțare

doru cirdei primar zavoi

Vești îmbucurătoare pentru elevii și profesorii care își desfășoară activitatea la școala din localitatea Măru. Conducerea administrației locale din Zăvoi urmează să semneze contractul de finanțare pentru modernizarea unității de învățământ.

După investițiile realizate anul trecut la Școala Gimnazială din Zăvoi, administrația locală a făcut demersuri și pentru atragerea fondurilor necesare reabilitării și modernizării unității de învățământ din satul Măru.

În acest sens, la finalul anului trecut, Primăria Zăvoi a depus o cerere de finanțare la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), care, ulterior, a și fost acceptată.

Am trecut de toate etapele de evaluare ale proiectului, iar acum ne află în etapa finală, cea de precontractare. Așteptăm, așadar, să semnăm contractul de finanțare cu ADR Vest, credem noi, cel târziu, în luna mai. După semnarea contractului vom demara toate procedurile necesare pentru demararea investiției”, a declarat primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei (foto).

Proiectul vizează reabilitarea completă a clădirii școlii, incluzând lucrări de izolație termică, refacerea acoperișului, înlocuirea ușilor interioare, precum și modernizarea curții și a spațiilor exterioare. Practic, întreaga unitate de învățământ va fi adusă la standarde moderne, cu fonduri europene.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/