Școala duală din Reșița, un model la nivel național! Și nu numai!

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Sistemul de școală duală implementat la Reșița este un exemplu pentru România, iar modelul de aici va lua în curând forma unei propuneri legislative. Buna colaborare dintre instituțiile implicate la Reșița a atras atenția și altor state, de pe alte continente!

O delegație din Tunisia a fost astăzi la Reșița, într-o vizită de lucru axată pe sistemul de învățământ dual. Vizita în România a fost găzduită de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), Regiunea de Dezvoltare Vest (Timișoara), fiind organizată prin TAIEX – (Technical Assistance and Information Exchange), instrumentul pentru asistenţă tehnică şi schimb de informaţii din cadrul Comisiei Europene, care sprijină țările partenere ale UE cu privire la apropierea, aplicarea și respectarea legislației UE.

În sala de ședințe a Primăriei Reșița s-au așezat la masa discuțiilor reprezentanți ai Ministerului Muncii și Formării Profesionale din Tunisia: Khaled Raouani – director general, Sinene Essafi – director și Souissi Ep Zemni – ofițer de politici pentru reforma formării profesionale. „Tunisia se află și ea în pline transformări și suntem la rândul nostru interesați să aflăm lucruri despre educație și despre școlarizarea din Tunisia. Ne bucurăm că au hotărât să vină la Reșița ca să ne ia un exemplu de bune practici, lucru care ne obligă, evident”, a spus primarul Reșiței, Ioan Popa.

„De vină” pentru întâlnire este Ildikó Pataki, coordonator regional al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic. Vizita de astăzi s-a concretizat în urma unei conferințe la care a participat în luna decembrie a anului trecut, în Tunisia, având ca subiect descentralizarea educației. „Dumnealor au fost cei care au decis să facă această vizită de studiu în România. Dar a fost opțiunea mea de a-i aduce în Regiunea Vest. Și dacă trebuia să arătăm exemple funcționale bune de descentralizare în învățământul profesional și tehnic, atunci locul cel mai bun unde puteam să vin era Reșița. Descentralizarea nu înseamnă doar să decizi că anumite competențe și atribuții trec la nivelul local, trebuie ca nivelul local să fie pregătit să preia aceste atribuții și să asigure resursele. Asta nu se întâmplă în toate localitățile din România, dar se întâmplă la Reșița și de aceea suntem aici, ca dumnealor să vadă cât de important este rolul autorităților locale, împreună cu Inspectoratul Școlar, cu companiile, cu școlile. Legătura cu nivelul central s-a rupt în momentul în care am decis descentralizarea”, a explicat Ildikó Pataki.

Muzeul TM

Felul în care decurge colaborarea dintre partenerii învățământului dual implementat la Reșița a determinat CNDIPT să inițieze o propunere legislativă, considerând că exemplul Reșiței poate fi urmat și de alte localități din România pentru pregătirea adecvată a elevilor, corelată cu nevoile de pe piața muncii. „Avem o propunere legislativă pe care o vom publica în următoarea lună, numită «De la dual, la trial». Exemplul din Reșița va fundamenta o recomandare de politici care spune că învățământul dual trebuie de fapt să fie trail, că doar așa funcționează. Nu este suficient să avem o legătură între școală și companii. În această colaborare trebuie să intre și autoritățile locale. Și o să fiu extrem de bucuroasă să prezint luna viitoare, împreună cu Inspectoratul Școlar Caraș și Primăria Reșița această recomandare de politici în România. Reșița este un exemplu care poate fi urmat!”, a mai spus Ildikó Pataki.

Musafirii din Tunisia, acolo unde învățământul dual a fost implementat în anii ‘90, s-au arătat încântați de ceea ce au găsit la Reșița, vizita de lucru fiind, în opinia lor, una productivă. Interesul principal al reprezentanților din țara africană vizează descentralizarea educației. „Am ales România pentru că este un stat membru al Uniunii Europene. Avem deja relații cu alte state din UE, dar România este aproape de ceea ce trăiește acum Tunisia. Noua tendință este de a trece la descentralizare. Observăm că la Reșița există o experiență aparte. Primarul provine din sectorul privat și acest lucru creează deja o sensibilizare față de nevoile mediului privat în ceea ce privește educația și formarea profesională. Am observat că s-a creat un dialog real între toți actorii participanți în acest domeniu, în special autorități locale, școli și companii. Acest dialog a dat naștere la o dinamică a relațiilor între autorități locale, școli și agenți economici. Tunisia este un pionier în sânul țărilor africane în ceea ce înseamnă pregătirea profesională și învățământ profesional și tehnic, de aceea ne dorim să avem schimburi de experiență cu alte țări care trăiesc acest proces și să învățăm de la ei”.

După întâlnirea de la sediul Primăriei Reșița, oaspeții din Tunisia au vizitat Colegiul Economic al Banatului Montan, dar și agenții economici din oraș, implicați în sistemul școlii duale.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/