Școala din Tirol primește calculatoare de la „Ateliere fără Frontiere”

calculatoare pentru scoala din Tirol

Mai multe calculatoare vor ajunge la școala din Tirol prin Programul „Dăm Click pe România”, derulat în mai multe unități de învățământ din țară.

Asociația „Ateliere fără Frontiere” donează școlii din satul Tirol, aparținător comunei Doclin, mai multe calculatoare prin Programul „Dăm Click pe România”.

Calculatoarele donate prin acest program sunt echipamente IT uzate pe care Asociația „Ateliere fără Frontiere” le obține, în calitate de colector autorizat, de la companii și diverse organizații, toate fiind recondiționate de persoane din grupuri vulnerabile și dezavantajate care lucrează în Educlick, unul dintre atelierele de inserție socio-profesională ale asociației.

Pe lângă această donație, școala din Tirol va beneficia în viitorul apropiat de noi dotări: mobilier, materiale didactice și echipamente digitale noi. Concret, este vorba despre un proiect care va fi implementat cu fonduri europene în toate unitățile de învățământ de pe raza comunei Doclin și pentru care primăria condusă de edilul Dănuț Oană a obținut finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

FOTO: ARHIVĂ

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/