Departamentul de Geografie al UVT, alături de Ambasada și de Primăria Timișoara au găzduit Școala de vară axată pe inovare și regenerare urbană, parte a proiectului de trei ani EUREKA.
Universitatea de Vest, prin Departamentul de Geografie, alături de Ambasada și de Primăria Timișoara au găzduit împreună, timp de o săptămână, o școală de vară axată pe inovare și regenerare urbană, la care au fost prezenți peste 50 de participanți internaționali.
Evenimentul este parte a proiectului de trei ani EUREKA – European Urban Regenerators Knowledge Alliance, susținut de Comisia Europeană și la care participă reprezentanți din Universitatea din Veneția (IUAV), Universitatea Deusto din Bilbao, Universitatea de științe aplicate din Amsterdam, MeltingPRO (Roma), LAMA (Florența), Trans Europe Halles (Lund), Pakhuis de Zwijger (Amsterdam), Ambasada, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Primăria Municipiului Timișoara.
Proiectul își propune să formeze o rețea internațională de specialiști în domeniul inovării și regenerării urbane. După o etapă de cercetare aplicată, în proiect au fost cooptați 50 de cursanți internaționali, care, timp de un an, urmează cursuri și caută soluții de regenerare pentru cartiere din Timișoara, Veneția, Amsterdam și Bilbao, sub forma de living-labs.
La Timișoara, punctul de interes este zona Dâmbovița-Flavia, unde cursanții au efectuat cercetări cantitative și calitative de teren și intervenții/instalații temporare. Următoarea întâlnire va avea loc la Bilbao, în luna octombrie.