Școala de dincolo de școală!

Tot aud de câțiva ani că în școlile din Reșița (vorbesc de Reșița că aici sunt cei mai mulți elevi, dar observația este valabilă pentru tot județul), se consumă droguri. Asta, neoficial, la radio șanț, în bârfele liceenilor sau în discuțiile dascălilor cărora le mai scapă câteodată porumbelul din gură. Oficial, însă, totul e bine și frumos, elevii conștientizează pericolul pe care îl generează consumul de droguri și fug de el ca dracu’ de tămâie.

La drept vorbind, cine e prostul să recunoască realitatea? Aceea că se trage pe nas, se fumează cannabis, se injectează în venă. Cine să-și asume o astfel de realitate? Directorul școlii? Conducerea Inspectoratului Școlar Județean? De ce să se lege la cap dacă nu-i doare? Sigur, există statistici la nivel de Poliție, de comisii și comitete de luptă împotriva consumului de droguri, dar la ce ar folosi ele dacă noi, prostimea, am fi informați cu privire la liceele cu probleme mari în această privință? Așa că toți tac, ascunzând rahatul sub preș, furându-ne singuri căciula!

Dacă despre consumul de droguri în școli nu ne putem pronunța doar pe vorbe, la fumători lucrurile par mai simple. Și asta pentru că îi vedem cu ochii noștri, vorba unui absolvent de liceu fără Bac, cum stau și fumează în fața școlii. În pauze, când nu ai loc de ei. Pe trotuare, alei. Trebuie să le ceri voie să se dea la o parte ca să treci mai departe. Și să nu zici nimic, ca nu cumva să te alegi cu huiduieli și vorbe de ocară. Nu ai loc să treci de miștocari, ce se cred ei. Fete și băieți, clasa a IX-a sau a XII-a, nu contează.

În alte vremuri, în pauze erau cu cărțile și caietele în mână, repetând pentru ora ce urma. Astăzi, stau și trag din țigară și vorbesc porno. Vorbesc așa cum o fac tinerii din ziua de astăzi: „mi-o bag”, „să ți-o trag”, „mai du-te-n plm.” Repet, pe trotuarul și aleea din fața școlii, nicidecum pe maidan. Poate că în acel moment treci cu copilul sau nepoțelul, din clasa I, de mână, și încerci să le faci observații. Ori nu te bagă în seamă, ori îți răspund ca pe mahala.

Ceea ce nu înțeleg și nici nu pot să fiu de acord, de ce copilul sau nepotul meu trebuie să suporte toate astea când trec cu el de mână prin fața acelui liceu despre care este vorba. De ce nu li se amenajează un loc de fumat special. Unde? Nu știu și nici nu mă interesează. În fundul curții școlii, de pildă, pe unde nu trece nimeni. Acolo pot face orice, nu în spațiul public.

La urma, urmei e treaba directorului care, scoțându-i pe elevii fumători din curtea școlii are impresia că și-a făcut datoria ca și conducător al acelei instituții. Nu, nu și-a făcut-o, ci doar exprimă incompetența managerială. Și el, și alții ca el, se ascund în spatele lui „n-am ce să le fac, regulamentele și legea nu îmi permit mai mult de atât. Eu răspund de ei la ore, cât timp sunt în școală, și nu în afara ei”. Regulamentele și legea. Așa e, dacă nu-mi convine, n-am decât să-mi mut copilul sau nepotul la altă școală. Sau să-i bag doape în urechi. Sau să nu mai trec pe acolo. Ori să-l iau cu mașina sau taxi. Câte variante am și eu mă tot plâng ca un cârcotaș ce sunt!

• Tweet
• Pin It