Parlamentarul social-democrat a participat la o conferință despre soluții de reducere a CO2, de unde a plecat cu datele necesare pentru politici publice.
Deputatul Marius Isac a participat la evenimentul organizat de Camera Franceză de Industrie în România și centrat pe reducerea emisiilor de carbon. Expert Days – Economia Net Zero a prezentat soluții practice prin care poate fi redus CO2, cum noile surse de energie joacă un rol crucial în tranziția verde și care ar fi principalele provocări ale sectorului industrial când ne gândim la atingerea obiectivelor de neutralitate climatică.
De la eveniment, Marius Isac și-a notat câteva idei ce țin de colaborarea dintre sectorul public și cel privat pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, rolul inovării și tehnologiilor emergente din domeniul energiei și necesitatea identificării soluțiilor care să concilieze dezvoltarea economică și protecția mediului.
„Acest tip de dezbateri constructive, bazate pe date și experiențe concrete, este exact de ce avem nevoie pentru a formula politici publice eficiente în domeniul energiei și al protecției mediului”, a declarat deputatul PSD al județului Caraș-Severin.
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Primăvara vine cu inspirație, energie și oferte pe măsură! Casa Alex a pregătit pentru voi un nou catalog plin de produse utile pentru casă, grădină și pentru proiectele voastre...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Raluca Pantea |
03 April 2026
Simonis promite bani primarilor care închid sălile cu jocuri de noroc
Diana Apetrei |
03 April 2026
Diana Apetrei |
03 April 2026
Tradiția care unește suflete: „Luminișca” ajunge anul acesta și la Mercina
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

