Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş a avut parte de o modificare în perioada sărbătorilor de iarnă. Dr. Radu Horea şi-a pierdut funcţia de manager al unităţii, găsindu-i-se un înlocuitor.
Fostul manager al spitalului din Caransebeş ocupă, de la Crăciun, funcţia de director medical în cadrul ambulatoriului, îngrijindu-se în continuare de chirurgia laparoscopică, pentru că i-a expirat mandatul de conducere. Astfel că, în locul său, la funcţia de manager, a ajuns Adrian Romanescu.
„Deoarece în data de 25 decembrie a expirat mandatul de manager al domnului Radu Horea, am decis să-l numim în această funcţie, pe o perioadă de trei luni, pe domnul Adrian Romanescu. Acesta a mai fost manager al spitalului, între 2006 şi 2009, are curs de specialitate, precum şi o expertiză vastă, în special în domeniul tehnic”, a declarat Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş.
Adrian Romanescu va asigura interimatul ambulatoriului până la organizarea concursului de ocupare a acestei funcţii.