Schimbăm sau nu schimbăm încă? A început sezonul anvelopelor de iarnă la vulcanizările din Lugoj

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Conform specialiștilor, vor fi ploi şi temperaturi scăzute atât ziua, cât şi noaptea, când valorile scad sub zero grade. În aceste condiții șoferii ar trebui să țină cont de necesitatea echipării corespunzătoare a mașinilor, în special cu anvelopele de sezon.

Codul Rutier prevede că acestea sunt obligatorii în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără să fie specificată vreo dată anume. Pot fi amendați dacă rulează cu cauciucuri de vară pe asemenea drumuri. Nefolosirea anvelopelor adecvate este cuprinsă între 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei. În plus, conducătorii auto riscă să rămână şi fără certificatul de înmatriculare al mașinii, primind doar o dovadă înlocuitoare a actului original, fără drept de circulație.

Așteaptă clienții

În Lugoj există peste 10 vulcanizări de cartier, unde se pot găsi atât anvelope de sezon noi, cât şi second hand de calitate. Acestea încep să se aglomereze de la o zi la alta. „Cele nefolosite, în funcție de dimensiunea jantelor, dar şi a firmelor producătoare, pot fi achiziționate, în medie, cu preţuri cuprinse între 150 lei şi 250 lei/bucată. Cele la mâna a doua costă între 80 – 100 lei/bucată. Înlocuirea unui cauciuc pe jantă de tablă este 15 lei, iar pe jantă de aluminiu – 20 de lei. Dacă roțile sunt gata echipate şi trebuie schimbate cu cele de vară, prețul pentru un autoturism este de 20 de lei, iar pentru un autovehicul mai mare – 40 lei. Încă nu e aglomerat, dar se simte o creştere a numărului celor care vin să – şi înlocuiască anvelopele”, ne-a spus Daniel Juravlea, administratorul unei vulcanizări de pe strada Făgetului.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Recomandări de la mecanici

Pregătirea pentru sezonul rece nu se încheie doar cu operațiunea de dotare a mașinilor cu anvelope de iarnă. Conform mecanicilor, trebuie verificat antigelul şi lichidul pentru spălarea parbrizului, dar şi toate consumabilele autovehiculului, de la filtrele de motorină sau de benzină, până la uleiul de motor , dacă e necesar. Măsurile de verificare a instalației electrice și a acumulatorului sunt, de asemenea, esențiale, în pregătirea mașinii pentru iarnă.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/