Războiul din Iran a făcut „prima victimă” importantă în aviația europeană, Scandinavian Airlines devenind prima companie din Europa care a anulat zboruri, ca răspuns la creșterea prețurilor la combustibil. Aeroportul Internațional Timișoara transmite că nu sunt zboruri afectate.
Scandinavian Airlines devine prima mare companie europeană care taie masiv din programul de zboruri după ce prețul combustibilului aviatic s-a dublat în doar câteva zile, pe fondul conflictului din Iran.Aeroportul Internațional Timișoara anunță pe cale oficială că nu sunt afectate zboruri, pe moment.
Conflictul armat din Orientul Mijlociu a provocat o criză majoră pe piața energetică globală ce a provocat ca prețul barilului de petrol să urce rapid la peste 100 de dolari, iar combustibilul de aviație (jet fuel) s-a dublat în valoare, în doar zece zile, conform declarațiilor oficiale ale companiilor aeriene. În acest context, potrivit Mediafax, Scandinavian Airlines, transportatorul național al Danemarcei, Norvegiei și Suediei, a devenit astfel prima mare companie aeriană europeană care a recurs la anulări majore de zboruri, ca răspuns direct la acest șoc. SAS a anulat câteva sute de curse în martie 2026 și a anunțat că va elimina cel puțin 1.000 de zboruri suplimentare în aprilie. Compania operează aproximativ 800 de zboruri zilnic și transportă anual circa 25 de milioane de pasageri.
„Având în vedere situația actuală din Orientul Mijlociu, inclusiv creșterea bruscă și accentuată a prețurilor globale la combustibil, luăm măsuri pentru a ne consolida rezistența. O astfel de măsură este un număr limitat de anulări pe termen scurt de zboruri”, a declarat un purtător de cuvânt SAS. CEO-ul Anko van der Werff a adăugat că prețul jet fuel-ului s-a dublat în zece zile, descriind situația drept „un șoc care lovește direct industria aviatică”. Anulările vizează în principal curse interne, unde pasagerii au alternative terestre sau feroviare.
Și Air New Zealand a anunțat săptămâna trecută reducerea cu aproximativ 5% a capacității, echivalentul a circa 1.100 de zboruri anulate până la începutul lunii mai 2026, afectând zeci de mii de pasageri. Compania neo-zeelandeză transportă anual circa 16 milioane de pasageri și a invocat exact aceleași motive: explozia costurilor cu combustibilul.
Reacția Aeroportului Internațional Timișoara Traian Vuia vine în contextul acestor evoluții internaționale, iar reprezentanții aeroportului au transmis că monitorizează cu atenție informațiile privind ajustările de program cauzate de creșterea costurilor cu combustibilul.
„În contextul informațiilor apărute în spațiul public privind decizia unor operatori aerieni de a ajusta programul de zbor, ca urmare a creșterii costurilor cu combustibilul, Aeroportul Internațional Timișoara le urmărește cu interes, desigur. Menționăm că, în prezent, nu există notificări oficiale din partea companiilor aeriene care operează pe Aeroportul Timișoara privind anulări de zboruri generate de acest context. Activitatea aeroportuară se desfășoară în condiții normale.” au informat reprezentanții Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
Totuși, oficialii aeroportului sfătuiesc pasagerii să verifice în mod regulat statusul zborurilor, direct pe site-urile companiilor aeriene sau prin aplicațiile dedicate, mai ales pentru rezervările din următoarele săptămâni.