SCANDALOS. Sentințele Tribunalului Caraș-Severin încurajează traficul de droguri! Dealerii își reiau activitatea după executarea pedepselor prea blânde!

Magistrații manifestă o clemență ieșită din comun față de membrii grupurilor infracționale care se ocupă cu traficul de droguri și de etnobotanice, substanțe care fac infinit mai mult rău decât marijuana, astfel că fenomenul consumului de substanțe interzise în Caraș-Severin cunoaște o amploare îngrijorătoare!

Acțiunile procurorilor și ofițerilor DIICOT Caraș-Severin se succed una după alta, grupările specializate în traficul de droguri sunt destructurate pe rând, dar odată ajunși în fața instanțelor de judecată mulți dintre traficanți, fie ei mai mari sau mai mici, primesc pedepse din care nu învață nimic. Ba dimpotrivă, pedepse din care înțeleg că merită să își reia activitatea ce le aduce câștiguri frumoase. Cel mai bun exemplu în acest sens este gruparea anihilată de DIICOT și BCCO Caraș-Severin în această săptămână.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Caraș-Severin a declinat propunerea de arestare preventivă a celor cinci inculpați pentru care procurorii au cerut luarea celei mai aspre măsuri preventive, plasându-i în arest la domiciliu. Este vorba despre Iozefina Maria Muntean, Leonardo Florea, Iosif Daniel Șafar, Gheorghe Ciocoi și Ștefan Nicolae Frigură. Femeia, care era principalul furnizor al reţelei, şi alți patru bărbați, cu toții recidivişti, au fost astfel iertați de cătușe după numai 24 de ore petrecute în Arestul IPJ Caraș-Severin.

Procurorii DIICOT cred că tocmai pedepsele cu suspendare primite în dosarele anterioare în care au fost condamnați i-au determinat pe aceştia să continue activităţile de trafic de droguri sau substanţe psihotrope. „În cursul anului 2016, după ce membrii grupului au fost condamnați la pedeapsa cu suspendare, și-au reluat activitatea infracțională. Alexandu Daniel Ștefan a reînceput aprovizionarea prin intermediul Internetului, acestea fiind predate ulterior numitei Mihaela Covaci și numitului Leonard Florea. Ulterior, prin intermediul acestora, Alexandu Ștefan și Cristina Elena Novăcescu i-au cunoscut pe alți membri ai grupării implicați în distribuție, respectiv Ion Daniel Șafar și Ștefan Frigură”, rețin procurorii DIICOT.

Leonardo Florea a făcut parte din grupul infracţional organizat coordonat de Romeo Covaci, grup care a făcut obiectul unui dosar penal instrumentat la nivelul DIICOT – BT Caraș-Severin şi a fost trimis în judecată în anul 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, în formă continuată (Dosar 3422/115/2015 Tribunalul CS) şi condamnat la pedeapsa cu închisoarea. S-a dispus însă suspendarea executării pedepsei! Faptele reţinute de procurori în acest nou dosar au fost săvârşite chiar în perioada în care cauza descrisă anterior era pe rolul instanţei de judecată!

Alexandu Daniel Ştefan, zis „Adu”, a făcut parte din grupul infracţional organizat coordonat de Daniel Bona, grup ce a făcut obiectul unui dosar penal instrumentat de DIICOT – BT Caraș-Severin şi a fost trimis în judecată în anul 2014 (Dosar 1245/115/2014 Tribunalul CS) pentru constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu și efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii și condamnat la pedeapsa cu închisoarea, dispunându-se, din nou, suspendarea executării pedepsei! Ulterior a aderat la grupul infracțional organizat coordonat de Romeo Covaci. În această cauză, Alexandu Daniel Ştefan a fost trimis în judecată, din nou, în anul 2015, pentru  efectuare de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, în formă continuată,  și condamnat la pedeapsa cu închisoarea, reţinându-se starea de recidivă, în prezent aflându-se în penitenciar. Faptele reţinute în acest dosar au fost săvârşite în perioada în care cauza descrisă anterior era pe rolul instanţei de judecată!

Suspecta Romina Marina Bălan a făcut parte din grupul infracţional organizat coordonat de Mircea Răduleţ, grup care a făcut obiectul unui dosar penal instrumentat de DIICOT – BT Caraş-Severin. A fost trimisă în judecată în luna martie a acestui an (Dosar 2031/115/2016 Tribunalul CS) pentru aderare la un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu în formă continuată și efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Cauza e pe rolul instanței și astăzi!

Mihaela Covaci este soţia unui alt lider de grup infracţional organizat care se ocupa cu traficul de droguri: Romeo Covaci. DIICOT a reţinut faptul că familia Covaci avea ca principală sursă de venit distribuţia de droguri şi NSP, distribuţie care se realiza de la domiciliul lor. Faptele reţinute în prezenta cauză au fost săvârşite fix în perioada în care cauza descrisă anterior era pe rolul instanţei de judecată. Mihaela Covaci a fost condamnată la pedeapsa închisorii, însă instanța a dispus suspendarea executării pedepsei!

În ciuda cazierelor încărcate ale celor ridicați de mascați în dimineața de joi, Tribunalul Caraș-Severin le-a permis să se întoarcă înapoi în mediul infracţional. Este vorba despre indivizi care nici măcar când erau în cercetare judecătorească pentru fapte similare nu s-au putut desprinde de traficul de droguri. Ba, paradoxal, avocatul Iozefinei Muntean chiar a cerut controlul judiciar pentru aceasta, în condiţiile în care procurorii au reţinut că la casa acesteia din Lugoj era mai multă activitate decât la magazine. Chiar şi atunci când deja bănuia că locuinţa îi este pusă sub filaj de către procurori!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/