Scandal la Lugoj pentru banii medicilor!

lugoj
untitled design set 970x90 px

Primăria municipiului Lugoj se judecă cu DSP pentru drepturile salariale ale cadrelor medicale de la Sala Sporturilor ”Lavinia Miloșovici”!

Plata serviciilor medicilor s-a făcut incomplet, deoarece DSP Timiș consideră că la Lugoj există un singur centru de vaccinare și nu două, iar numărul de ore prestate este depășit, în ceea ce privește medicii.

„Intenționăm să chemăm în garanție Direcția de Sănătate Publică și ei, la rândul lor, să apeleze la Minister. Noi, evident, dorim să dăm banii angajaților. Dar, fiind doar intermediari între acești angajați și plătitorul lor, adică DSP-ul, noi va trebui să chemăm DSP-ul în garanție. Au mai fost astfel de cazuri, cu drepturi de concedii și alte sporuri și tot așa s-a procedat. Vă amintiți că s-a votat în Consiliul Local să plătim oamenii din bugetul nostru, dar a intervenit Curtea de Conturi și a spus că nu se poate. Din păcate, nu putem obține aceste drepturi salariale decât prin instanță”, a precizat primarul Claudiu Buciu.

Două centre de vaccinare sau unul singur?

Disputa asupra drepturilor salariale, despre care am mai scris în două articole anterioare, pornește de la faptul că DSP-ul spune că n-au fost autorizate două centre de vaccinare la Lugoj, iar Primăria și Consiliul Local susțin că au fost autorizate două centre.

„Este o eroare care ne-a adus în această situație. Oamenii s-au vaccinat la cele două centre, au primit certificate și au fost programați pe platformă în două centre”, spune primarul Claudiu Buciu.

Cadrele medicale aşteaptă rezultatul procesului dintre cele două instituţii. „Am participat și noi la ședința de consiliu, am întrebat și juristul, se judecă cu DSP-ul. Noi am putea interveni direct, dar nu are rost, deoarece ne trebuie o reprezentare, așa că așteptăm rezultatul procesului dintre Primărie și DSP”, a comunicat dr. Ciprian Brîndușoni, coordonatorul centrului de vaccinare de la Lugoj, cel care a sesizat situația autorităților locale.

La rândul lui, jr. Dan Ciucu, secretarul municipiului Lugoj, spune că „am chemat DSP-ul în instanță pentru că, în opinia noastră, deconturile s-au făcut doar pentru un centru și au rămas sume neacoperite. Noi susținem că plata personalului medical datorată în perioada martie – iunie este de 132.300 lei”.

publicitate ziar expresb 1000x100

În urmă cu un an, Prefectura anunța deschiderea a două centre la Lugoj

Reamintim că, încă de la sfârșitul anului, trecut, prefectul de atunci, Liliana Oneț, anunța că la Lugoj vor funcționa două centre de vaccinare, ambele situate la Sala Sporturilor „Lavinia Miloșovici” din municipiu.

Prefectul de Timiș, Liliana Oneț, a participat în data de 4 decembrie 2020, la o videoconferință având ca temă vaccinarea populației împotriva COVID-19, susținută de coordonatorul național al campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță.  La video­conferință au participat reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Timiș și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat.

Cu acel prilej, s-a anunțat că, la nivelul județului Timiș vor funcționa 32 de centre de vaccinare, situate astfel: municipiul Timișoara – 17 centre, municipiul Lugoj – 2 centre, iar la Sânnicolau Mare, Jimbolia, Giroc, Recaș, Buziaș, Dumbrăvița, Făget, Deta, Săcălaz, Ghiroda, Moșnița Nouă, Ciacova și Gătaia – câte un centru.

Ca urmare a solicitării Primăriei Lugoj, DSP Timiș informa autoritatea locală că, din analiza și evaluarea situației din teren și a documentației depuse, DSP Timiș a avizat temporar în data de 19 ianuarie 2021, în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 2171/2021,  961/2016 și 1226/2012, reorganizarea funcțională a spațiului propus de către Primăria Municipiului Lugoj – Sala Sportului „Lavinia Miloșovici” în vederea Centrului de Vaccinare împotriva Covid 19 Nr. 1 și Nr.2. Fiecare centru, nr. 1 și nr. 2, avea zone de triaj și înregistrare, precum și circuite proprii. Datele au fost înscrise în calculator pe două parole diferite – Astra Zeneca și Pfizer, corespunzător celor două centre. Există și avize de predare – primire a vaccinurilor pe cele două centre, coordonate de dr. Ciprian Brîndușoni (pe Pfizer) și dr. Corina Damian (pe Astra Zeneca).

Autoritățile speră într-o rezolvare favorabilă medicilor în această dispută judiciară, care nu este prima de acest fel. Primăria Lugoj a mai dat în judecată DSP, inclusiv pentru voucherele din 2018. Procesul a fost deschis la Judecătoria Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/