TIMIȘOARA. Tineri din PSD și PNL au protestat, luni dimineață, în timpul plenului ordinar al Consiliului Județean Timiș. Social-democrații au cerut demisia vicepreședintelui PNL Alexandru Proteasa, în timp ce tinerii liberali au purtat un mesaj anti Simonis.
Sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș a fost plină de tineri de la PSD și PNL. Social-democrații au venit înarmați cu pancarte pe care erau afișate o serie de mesaje anti-Proteasa. Protestul are loc pe fondul suspiciunilor care îl vizează pe vicepreședintele PNL al CJT legat de faptul că una din firmele familiei sale ar avea legături cu contracte derulate de administrația județeană.
„Proteasa, banii CJT nu sunt banii tăi!”, „Proteasa: În acte, vicepreședinte, în realitate, patron pe banii CJT”, „Afaceri pe bani publici, specialitatea casei”, „Proteasa, demisia!” – sunt câteva mesaje afișate de tinerii din PNL.
La rândul lor, liberalii au venit cu mesaje anti-Simonis.
Pregătit pentru a da explicații, Alexandru Proteasa a rugat echipa tehnică a CJT să redea un clip în care fratele deputatului PSD Alfred Simonis, Gerald Simonis, îi cere să urgenteze eliberarea unor documentații, însă discuția nu s-a putut auzi de strigătele tinerilor din PSD care solicitau demisia lui Proteasa.
„Acea înregistrare e făcută chiar de soția mea, pentru că domnul Simonis îmi trimisese mesaje în privat. Apoi m- sunat și m-a amenințat timp de 16 minute. Soția mea a înregistrat. A fost la sfârșitul luni septembrie. Din acel moment, soția mea este speriată, în fiecare seară verifică de două ori dacă sunt închise ușile. Că să te amenințe cu bătaia de stradă… Simonis, cu toții știm cu se s-a ocupat în Anglia, să nu ne ascundem…”, a explicat apoi Alexandru Proteasa.
„Singura chestiune pe care PSD știe să o facă e să treacă la amenințări, cu bătaia pe stradă. Ne așteptăm doar ca data viitoare să nu veniți cu studenții de la UVT, ci cu interlopii domnului Simonis să ne ia la bătaie pe toți.”, a spus și Alin Nica, președintele CJ Timiș.
„Nu am văzut o mai mare lipsă de respect față de această instituție. Aveți o mare vină și o responsabilitate de a ține lucrurile sub control, în mod special acoliții dumneavoastră care și-au început campania. Vă anunț că astăzi mă retrag din această ședință. Nu pot asista la un astfel de derizoriu. Sper ca pe viitor să puteți controla aceste ședințe, dacă nu, aveți posibilitatea să lăsați pe altcineva.”, a spus Călin Dobra. „Un fel de ipocrizie, colegii dumneavoastră făcând scandal…”, i-a replicat Alin Nica.
„Bine ați venit în campania electorală!”, a spus consilierul PNL Dan Sarmeș. „Nu mă așteptam să se întâmple însă în acest mod (…). S-a dus timpul înapoi în anii 90 când vedeam aceleași tactici, aceleași arme, aceleași instrumente electorale în care linșajul mediatic e din nou adus în față, în care șantajul la familie e adus în față, credeam că în zona de vest acest lucru nu se va mai întâmpla. Am primit și eu un mesaj de la un prieten să urmăresc un reportaj pe un post pe care l-am scos demult din grilă și am fost trist sau dezamăgit că acest lucru se mai poate întâmpla în anul 2024 an electoral. Văd mulți tineri aici care nu știu ce o să înțeleagă din acest lucru. (…) Dragi colegi, trăim niște vremuri tulburi, de criză. Se propagă din nou, în lipsa unei educații și a unei reamintiri a istoriei, a războaielor care au fost, se propagă nonvaloarea, se aduce incompetența în față, se propagă ura între noi, trebuie să fim mai responsabili, nu putem lua parte la așa ceva. Și va trebui să luăm și atitudine.”, a mai spus Dan Sarmeș (PNL).
„Ce manipulare ieftină! Rușine să vă fie!”, a spus consilierul județean Elena Samoilă, de la PNL.
Deocamdată, Alexandru Proteasa scapă de revocarea din funcția de vicepreședintele al Consiliului Județean Timiș pentru că social-democrații nu au depus la timp proiectul de hotărâre. Acesta ar fi trebuit să fie depus până joi, ca să poată fi luat în discuția comisiilor, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
În cadrul ședinței comisiilor reunite care au precedat plenul ordinar, liderul consilierilor județeni PSD Alexandru Iovescu a spus că proiectul e pregătit, dar va fi depus la momentul potrivit.
„În plen nu se poate intra cu un proiect care nu trece prin comisii, să fie avizat, în consecință, astăzi nu o să discutăm acest aspect. Aștept din partea PSD sau a inițiatorilor să parcurgă etapele normale prevăzute de regulament pentru a discuta în plen o astfel de propunere”, a explicat Dănuț Ardelean, secretarul CJ Timiș.
„Îl vom depune după finalizarea plenului la dumneavoastră, să luați act de el, și solicităm executivului CJ Timiș să convoace o ședință extraordinară a plenului CJ Timis.”, a spus Iovescu (PSD). „Dacă nu reușim să ne punem de comun acord cu Executivul CJ Timiș pentru o dată stabilită de comun acord pentru un plen extraordinar, acea treime dintre consilierii județeni care susțin acest proiect vom face și o convocare a unui plen extraordinar în care să discutăm acest proiect de hotărâre.”, a mai precizat Iovescu.
Vă reamintim, PSD a anunțat că va cere revocarea din funcție a vicepreședintelui PNL al CJT după ce o anchetă jurnalistică ar fi scos la iveală legături ale uneia dintre firmele familiei sale cu contracte derulate de administrația județeană din care Proteasa face parte. În discuție este contractul pe care CJT l-a semnat acum câțiva ani pentru ridicarea centrului de legume și fructe de la Tomnatic, lucrare coordonare de Alexandru Proteasa, dar și despre un centru comercial pe care familia lui îl construiește în Moșnița Nouă.