Scade rata de infectare, dar și numărul dozelor de vaccin administrate în Caraș-Severin

vaccinare

Incidența cazurilor de COVID-19 este în ușoară scădere la nivelul județului Caraș-Severin. În același timp scade serios și numărul persoanelor care aleg să se vaccineze. 

În Caraș-Severin, la fel ca la nivel național, în ultimele zile se înregistrează o scădere ușoară a ratei de infectare. Dacă sâmbătă județul a ajuns la o incidență de 5,97 cazuri la mia de locuitori, ieri incidența era de 5,88. O scădere ceva mai mare se poate vedea în municipiul Reșița, acolo unde rata de infectare era sâmbătă de 9,38, iar luni aceasta coborâse până la 8,55 cazuri la 1.000 de locuitori.

Din păcate însă a început să scadă și numărul celor care aleg să se vaccineze. În 25 octombrie, județul atingea 1.010 persoane imunizate cu o primă doză în 24 de ore. La o săptămână distanță, doar 472 de cărășeni s-au vaccinat în 24 de ore, ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate.

CITEȘTE ȘI: Peste 1.000 de cărășeni s-au vaccinat cu prima doză în ultimele 24 de ore!

În județ, 87.238 de cărășeni sunt vaccinați cu schemă completă. 29.380 dintre ei au ales Johnson&Johnson. Până acum, 9.760 de persoane au făcut și boosterul, iar alte 8.734 se află la prima doză.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/