Sat străvechi din Timiș, revitalizat de Color the Village

satul altringen din Timis a fost selectat la color the village
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Color the Village revine în județul Timiș în 2024! Asociația Acasă în Banat a selectat satul Altringen, care va prinde culoare anul viitor.

Altringen este un mic sat din zona de nord – vest a județului, în comuna Bogda, aproape de granița cu Aradul, într-o zonă colinară foarte pitorească. În trecut a fost locuit de germani, însă aceștia au plecat, iar comunitatea de acum se străduie să ducă mai departe moștenirea lăsată de ei.

Timp de 3 zile, sute de voluntari se vor aduna și vor repara și zugrăvi fațadele a 30 de case. Color the Village 2024 va avea loc în perioada 6 – 8 iunie, însă organizatorii au început deja pregătirile, iar voluntarii se vor putea înscrie începând cu luna aprilie.

„Altringen și satele din jur au un farmec aparte, ce merită să fie păstrat și pus în valoare. Specificul local se pierde pe zi ce trece, elementele tradiționale dispar, iar noi vrem să ajutăm această comunitate să-și păstreze identitatea locală. Există o asociație locală care a făcut primii pași în această direcție, cu o campanie de protejare și punere în valoare a patrimoniului local. Vrem să îi susținem pentru că suntem convinși că potențialul zonei este foarte mare și merită să fie valorificat”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Pe lângă repararea și zugrăvirea fațadelor, organizatorii plănuiesc să efectueze intervenții de readucere a elementelor decorative pe fațade, să instaleze ornamente inspirate din arhitectura locală și chiar să refacă volumetria alterată a unora dintre case.

„Urmăresc de multă vreme activitatea Asociației Acasă în Banat și sunt foarte bucuros că au ales această zonă pentru desfășurarea Color the Village. Abia aștept ziua când voi urca pe dealul de lângă casa în care locuim din Altringen pentru a admira frumosul dobândit în urma evenimentului ce va urma”, a spus Ștefan Lazăr, președintele Asociației „Johann Scharnel” din Altringen.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Satul Altringen este unul mic, cu puține imobile, motiv pentru care cele 30 de case vor fi selectate și din trei sate învecinate – Bogda, Sintar și Comeat. Vor fi selectate cu prioritate case locuite, ale familiilor cu venituri modeste, care păstrează elemente de arhitectură specifice. De asemenea, va fi inclusă în proiect și fosta școală din Altringen.

„Comuna noastră este o comună mică, cu peste 500 de locuitori. Ca și administrație locală, vom sprijini organizatorii pentru a da o mână de ajutor locuitorilor din Altringen, Bogda, Comeat și Sintar ca să le renoveze fațadele, deoarece multe familii nu au această posibilitate”, a spus primarul comunei Bogda, Iasmin Ciprian Iovănuț.

Color the Village se află la a șasea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin.

 

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/