Șase oferte pentru terminalul destinat plecărilor externe de pe Aeroportul Timișoara

aeroport timisoara

S-a încheiat procedura de depunere a ofertelor pentru proiectarea și execuția noului terminal destinat plecărilor externe care va întregi noile facilități destinate pasagerilor de pe Aeroportul Internațional Timișoara. Șase ofertanți s-au înscris la procedură, iar valoarea estimată a proiectării și execuției lucrărilor de construire atinge aproape 89 de milioane de lei, fără TVA.

Evaluarea ofertelor va fi realizată cu sprijinul unei societăți specializate care are rol consultativ de expert cooptat. Terminalul va avea o suprafață construită de 12.000 mp, 6 filtre de securitate, 18 ghișee check-in și 6 porți de scanare automată a documentelor. Valoarea totală a proiectului este de 37.852.000 euro, iar construcția trebuie să fie gata până în 31 decembrie 2023. Banii provin din fonduri europene nerambursabile, prin programul POIM 2014-2020, bugetul de stat și fonduri proprii.

În derulare la Aeroportul Timișoara se află și proiectul de modernizare și extindere a suprafeței de mișcare. Acesta include reabilitarea capitală a pistei de decolare/aterizare și va permite utilizarea acesteia de către aeronave de mare capacitate, cu anvergura maximă a aripilor de 65 metri, cu o greutate de totală de 360 tone și o încărcătură de până la 100 de tone. Va fi înlocuit și actualul sistem de balizaj și vor fi extinse platforma de parcare a aeronavelor și căile de rulare. Costurile estimate ale proiectului se ridică la 50.000.000 euro.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Au fost demarate și procedurile preliminare pentru realizarea unui centru intermodal cargo, care va fi construit pe un teren cu suprafața de 34,85 ha și care se dorește a fi operațional în trimestrul IV din 2023. Proiectul are sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Primăriei comunei Ghiroda. Centrul va avea în final 40.000 mp de hale, precum și între 50.000 – 160.000 mp de alte facilități.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/