Șase cărășeni norocoși la 6/49

Un grup de șase jucători din Bozovici a câștigat marele premiu, în valoare de peste 3,73 milioane lei, la tragerea suplimentară Loto 6/49 din ultima zi a lui 2019.

Câștigătorii s-au prezentat luni la sediul central al Loteriei Române. Este vorba despre un grup de șase jucători (patru bărbați și două femei) din Bozovici, cu vârste de 40 și 50 de ani, care au jucat pentru prima dată în această formulă.

Întrebați fiind cum au jucat și cum și-au ales numerele, au povestit că fiecare persoană din grup a pus câte două numere și li s-a părut interesant că fiecăruia i-a ieșit câte un număr din cele 6 câștigătoare.

Norocoșii nu au dorit să-și facă publică identitatea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/