Sărbători fericite!

Petrecem Crăciunul în familie. Aşteptam evenimentul ăsta de nici nu mai ştiu de când. De când nu mai ştiu? Nici nevastă-mea nu mai ştie de când. Dar acum, există toate premizele. Bradu-i brad, cam mic, a trebuit să fur unul cât să-mi încapă sub haină, să nu mă prindă DNA-ul, dar brad. Dacă n-ai guturai, chiar poţi trage în piept aerul pur al pădurilor noastre seculare de brad, atâtea câte au mai rămas. L-am mutat într-o glastră, l-am împodobit. Lanţuri de hârtie, globuri recondiţionate cu pap, şase nuci vopsite cu duco, trei lumânări mai vechi de la un parastas şi, senzaţia serii, artificii (mai exact o artificie sau un artificiu, nu ştiu cum naiba le zice la singular, fiind un singur exemplar, găsit de mine personal în cutia cu scule). Am raşchetat casa, am dat cu apă rece pe ochi şi am pus masa. Un cârnat, unşpe centimetri de caltaboş, murătura, supă de cubuleţ şi o sticlă de vin superior, vechi de 24 de ani, ascunsă de nevastă-mea încă de când îmi mai permiteam. Patru clătite simple, o nebunie. Toţi eram emoţionaţi. Copiii bâzâiau de nerăbdare, ţânţarii, ţânţătreau, nevastă-mea gângurea, arde-i-ar focul, iar eu abia aşteptam să vâr sub pom, pe post de cadou colectiv, cartea „Cum să ajungi miliardar”, pe care mi-a împrumutat-o un prieten şomer şi pe care urma s-o analizăm şi să luăm notiţe. Ei bine, dar chiar în momentul în care scăpăram singurul băţ de chibrit pe care-l mai aveam, pentru a aprinde gioarsele alea de lumânări şi artificia (sau cum naiba i-o zice), auzim cioc,cioc, cioc, la uşă. Mă îngălbenesc, mă înverzesc, dau să ascund vinul, cârnatul şi clătitele, însă rămân trăznit. La noi în casă intră Moş Crăciun, aşa cum îl ştiam din cărţile cu poze. Barba albă şi lungă, tichie roşie, mănuşi şi ciubote pline de noroi (afară ploua de se rupea pământul). Dragii moşului, începe el solemn şi nu se mai auzea nicio bâzâială, nicio ţânţăreală şi nicio gângureală. Aţi fost voi cuminţi? Da!, zbiară ăia mici. Foarte bine, zice cu glas dogit şi-şi aprinde un chiştoc de ţigară de contrabandă. Bătrâne, mi se adresează direct, de ce staţi, mă, cu uşa descuiată? În blocul ăsta toţi îs ferecaţi şi nu merge nici liftul. Sunt rupt, continuă şi se prăbuşeşte în scaunul meu din capul mesei. Caltaboşul e de casă? Mă omor după chestii de-astea de casă. Doamnă, pune şi-un pahar de vin, să simt mai bine usturoiul. Toţi se distrează şi noi cu ce ne alegem? Baţi, a venit Moşu, cică să vii pe coş. Şi când ajungi la sediu, sacu-i gol, disponibilizarea te mănâncă. Vai de mama noastră de Moşi Crăciuni. Patronu nu dă grupă, nu dă spor, şi vata ne-o cumpărăm singuri. El vrea numai profit. Nucile-s de tablă? Adă, bătrâne, un ciocan. Nu-s de tablă, dar cam râncede. Mama mia, ce bun e cârnatul! Cum de nu l-am văzut din prima? Astea-s semne de bătrâneţe. Numai o murătură? Mai ai un vin? Supă nu, balonează. Dar clătitele merg. Nişte haine vechi, eu nu mă uit, port orice. Bătrâne, uite telefonu lu patronu, nu-i zice de clătite, îi ajunge mărul ăsta cu care a aruncat după mine ăla de la opt. Sărbători fericite şi dacă sunteţi cuminţi, poate vin tot eu la anul.

• Tweet
• Pin It