Sărbătorește Ziua Națională a României la Iulius Town!

iulius town timisoara program 1dec
cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

În acest final de săptămână sărbătorim valorile și tradițiile care ne definesc ca popor, iar în Timișoara, în Iulius Town te asteaptă mai multe surprize. „La mulți ani, România!” se va spune la unison, pe 1 decembrie, în Iulius Town, unde se va sărbători ziua românilor de pretutindeni într-un mod inedit. Atât cei mari, cât și cei mici se vor bucura de un spectacol susținut de artiști români, vor primi stegulețe cu tricolorul, iar copiii vor putea participa la un atelier creativ.

Vineri, 1 decembrie, sărbătorim 105 ani de la Marea Unire în Iulius Town. De la ora 16.00 va începe evenimentul special dedicat Zilei Naționale a României, în Atrium. Pe scenă vor urca mai mulți artiști, printre care și: Marinică Trocea, Mihaela Pașca, Adi Tamaș, Carmen Ienci și orchestra Cristian Inchescu. Vor putea fi admirate și momente de dans tradițional susținute de un ansamblu de dansuri, dar și alte surprize. Spectacolul va cuprinde melodii patriotice, colinde, dar și cântece populare autentice.

În intervalul orar 12.00 – 16.00 va avea loc atelierul de realizat brățări tricolor, tot în Atrium, unde micii meșteșugari sunt provocați să demonstreze cât de pricepuți sunt la împletit. Cei mai curajoși sunt așteptați și la sesiuni gratuite de face painting cu tematica tricolorului.

untitled design

Și Cinema City sărbătorește Ziua Națională a României cu o ofertă atractivă: filmele românești care se văd pe 1 decembrie sunt la un preț special: 19,9 lei.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/